Evenimente
-
„Scopul final al oricărei activități plastice este construcția!“
Construim, construim și iarăși construim: Walter Gropius, întemeietorul și primul director al Bauhaus, a definit cât se poate de clar orientarea instituției sale. În 1919, scria în manifestul Bauhaus: „Împreună vom crea noile construcții ale viitorului, care vor cuprinde totul într-o singură expresie. Arhitectura, artele plastice și pictura.“ Cu ajutorul acestei concepții interdisciplinare, artele plastice aveau să fie reunite cu arhitectura – cu un accent pe … ei bine? Pe construcție. -
„Pentru popor și nu pentru a răspunde cererii de obiecte de lux“
Astfel, a fost deschis drumul pentru arhitectura proletară! Arhitectul elvețian Hannes Meyer i-a urmat lui Gropius în funcția de director al școlii Bauhaus. El a avut o atitudine critică la adresa activității predecesorului său, considerând că prima fază a mișcării de sub conducerea lui Gropius a avut înclinații „sectante și estetice“. Pentru a redefini școala, el a anunțat adoptarea unor noi linii directoare: „cursurile mele se vor axa în principal pe funcționalitate, colectivism și construcții.“ În traducere liberă: toate obiectele trebuie să poată fi produse în masă, devenind, astfel, accesibile oricui. -
„form follows function“
Fără ornamente, fără brizbizuri, fără zorzoane: dictonul „form follows function“ nu aparține ideologilor Bauhaus – cu toate că le este adesea atribuit –, dar a fost aplicat ca atare în Germania pentru prima oară în mod consecvent. Chiar dacă întregul limbaj Bauhaus ne lasă să înțelegem că această maximă ar reprezenta chintesența școlii, Vasili Kandinski a fost cel care a semnalat deosebirile prin vorbele sale: „Nevoia este cea care dă forma“. -
„Acolo unde este lână, se află și o muiere care țese, fie și pentru a-i trece timpul mai ușor“
Chiar dacă Bauhaus pare foarte modern pentru vremea lui, Gropius a explicat cât se poate de clar că nu punea mare preț pe tratamentul egal al sexelor, pe care inițial îl postulase, și că nu avea de gând să țină seama de femei. Este evident cât de multă emancipare a presupus această mișcare, dacă ne uităm la alcătuirea consiliului de maeștri Bauhaus, unde, de altfel, a fost formulată și recomandarea de a nu face „experimente inutile“. Femeile urmau să fie trimise rapid în țesătorie, fiind excluse de la studiul arhitecturii. -
„Un lucru este definit de ființa sa“
...a constatat Gropius în 1925. Până aici, totul este clar. „Pentru a crea un lucru astfel încât să funcționeze corect, trebuie mai întâi să îi cercetăm ființa; pentru că acesta trebuie să își servească scopul în mod desăvârșit, adică să își îndeplinească funcția practică într-o manieră durabilă, să fie ieftin și ‚frumos‘.“ Dar cum să cercetezi un obiect în funcție de ființa sa? Astfel se explică ciudatele ore de curs în cadrul cărora studenții trebuiau să se pună în postura unor obiecte. -
„urât şi incomod“
Asta se cheamă arhitectură? Când, în anul 1923, a venit vremea ca arhitectura rece şi funcțională să treacă proba focului în cadrul „Expoziției Bauhaus“, vocile critice s-au făcut auzite în număr mare. O clădire de beton armat vopsită în alb, cu elemente locative inovatoare; pereții din camera copiilor puteau fi vopsiți, iar mobila împinsă într-un loc pentru a economisi spațiul. „O stație de la Polul Nord“, „săli de operații“, planul unei „Reviste satirice arhitecturale“, senzația generală de „urât și incomod, ortodox-puritan“ – acestea au fost cuvintele dure ale unor contemporani.
