Acces rapid:

Mergi direct la conținut (Alt 1) Mergi direct la navigarea primară (Alt 2)

Pentru începători
SUGESTII DE LECTURĂ PENTRU „MUNTELE VRĂJIT”

Romanul lui Thomas Mann, Muntele vrăjit, are reputația unei cărți pentru „adevărații intelectuali”. Totuși, nu trebuie să fie chiar atât de complicat: Sfaturi pentru cei care nu sunt erudiți și pentru începătorii în Thomas Mann, care doresc să ofere o șansă acestui clasic al literaturii.

De Hernán D. Caro

Muntele vrăjit al lui Thomas Mann, publicat în 1924, este considerat unul dintre cele mai importante romane ale secolului XX. Și, pentru mulți – în special pentru cei care nu au citit cartea încă – este și unul dintre cele mai dificile.

Acțiunea romanului poate fi rezumată relativ ușor: tânărul inginer Hans Castorp îl vizitează pe vărul său într-un sanatoriu pentru tuberculoză situat pe un munte din Alpii Elvețieni. Planifică să rămână doar câteva săptămâni acolo, dar ajunge să rămână șapte ani – printre altele, pentru că se îndrăgostește de una dintre paciente. Părăsește muntele doar când este mobilizat pentru Primul Război Mondial. În acest interval, Hans poartă discuții lungi și complicate cu diverse persoane despre filosofie, teologie, politică, istorie și se adâncește în tainele botanicii, astronomiei sau teoriei evoluției.

Romanul a primit din timp reputația unei cărți pentru „adevărații intelectuali” și „suma culturii europene”. Drept urmare, mulți dintre cei care se gândesc să citească romanul se confruntă cu un sentiment de frică.
Dar este această frică justificată? Nu neapărat. O lectură plăcută din Muntele vrăjit este posibilă și pentru cei care nu sunt erudiți, nu sunt experți sau nu sunt complet înnebuniți. Urmează câteva sfaturi pentru o apropiere reușită – și da, și plăcută – de Muntele vrăjit.

1. LĂSAȚI-VĂ VRĂJIȚI

În „Introducerea” la Muntele vrăjit, Thomas Mann – sau cel puțin naratorul cărții – explică faptul că povestea lui Hans Castorp are „ceva de-a face cu basmul [...]”. Acest caracter mistic (și, de asemenea, mitologic) se manifestă în diferite aspecte ale romanului: în apariția repetată a cifrei 7, în natura ciudată a locului în care se desfășoară acțiunea – sanatoriul „Berghof”, un loc în care există condiții temporale și climatice neobișnuite și de unde doar câțiva oameni pleacă vii – sau în utilizarea personajelor arhetipale. Aici se află eroul neexperimentat, Hans, care se lansează într-o călătorie incertă. Dar aici este și „gazda” misterios de amuzantă a sanatoriului, Dr. Behrens, „umanistul” italian și ghidul spiritual al eroului, Lodovico Settembrini, periculoasa ispititoare Clawdia Chauchat sau o chelneriță, care este descrisă în mod derutant în carte ca fiind „pitică”.
Așadar, luați-l pe Thomas Mann – sau cel puțin pe naratorul cărții – în serios (dar cu moderație, consultând sfatul de lectură nr. 5): citiți romanul așa cum citiți un basm străvechi – cu deschidere față de evenimentele și protagoniștii care sunt ciudați sau, uneori, de neînțeles.

2. ÎNDRĂZNIȚI SĂ SĂRIȚI PESTE

Pe parcursul multor pasaje, Muntele vrăjit este o carte destul de accesibilă, care poate fi citită cu plăcere. Iar pasajele dificile pot fi sărite fără pierderi semnificative (cel puțin la prima lectură; consultați sfatul de lectură nr. 7). De exemplu, discuțiile interminabile dintre Settembrini, iluminatul și poate puțin prea optimistul personaj, și contrapunctul său, reactivul și întunecatul Leo Naphta. Așa cum spunea dramaturgul englez W. Somerset Maugham, să săriți peste anumite pasaje este complet în regulă, deoarece „un om rezonabil nu citește un roman ca pe o sarcină, ci pentru plăcere”.

3. CEREȚI AJUTOR!

Nu sunteți singuri – sau, cel puțin, nu trebuie să fiți. Există două opțiuni: înființați un grup de lectură sau de discuție și, în cele din urmă, o terapie de grup despre Muntele vrăjit. Veți fi surprinși câți oameni sunt dornici și poate chiar puțin temători să se apropie de carte. Și veți observa cât de mult contribuie discuțiile colective despre literatură la eliberarea hormonilor fericirii.

Dacă preferați o experiență solo, atât bibliotecile, cât și internetul oferă o mulțime de resurse utile. Pe lângă cele mai importante biografii ale lui Thomas Mann, cum ar fi Thomas Mann: Viața ca operă de artă de Hermann Kurzke și Thomas Mann: Operele și timpul de Dieter Borchmeyer, următoarele cărți pot servi drept „companioni minunați de lectură”:

  • Daniela Langer: Explicații și documente despre Thomas Mann – Muntele vrăjit
  • Thomas Sparr: Muntele vrăjit – Un roman al unui secol din Davos
  • Volker Weidermann: Omul din mare. Thomas Mann și dragostea vieții sale

De asemenea, eseul în limba engleză The Anxiety of Difficulty – Trying to Read Thomas Mann al cercetătoarei poloneze Karolina Watroba reprezintă o altă recomandare.

4. FOLOSIȚI CARTEA CA UN INSTRUMENT MEDITATIV

Propozițiile lui Thomas Mann sunt adesea lungi și complicate. În cele din urmă, limba germană oferă posibilități de exprimare care permit unui autor să fie detaliat, elocvent, jucăuș, uneori iritant, exagerat și, în același timp, exact sau meschin. Mann folosește aceste caracteristici atât în Muntele vrăjit, cât și în multe dintre alte lucrări ale sale, atât literare, cât și eseistice. Astfel de propoziții pot deranja. Dar ele au și un ritm unic. Ele te pot adânci într-o stare de „flux” în timpul lecturii, într-o transă contemplativă, asemenea unor litanii ritualice sau cânturi religioase. Renunțați la pretenția snoabă de a considera fiecare propoziție a unei cărți drept esențială pentru „intriga” principală. Renunțați chiar la a căuta un „plot interesant” și lăsați-vă cuprinși de muzicalitatea și ritmul special al stilului lui Thomas Mann. Mintea dumneavoastră vă va mulțumi.

5. NU LUAȚI MUNTELE VRĂJIT PREA ÎN SERIOS!

Muntele vrăjit este o poveste despre boală și dorința decadentă de moarte. Hans se simte „în elementul său” în preajma bolnavilor și a celor care se află pe moarte. Dar Muntele vrăjit este, de asemenea, un roman care are și momente foarte amuzante. Dacă doriți să vă convingeți de acest lucru, citiți, de exemplu, următoarele pasaje – desigur, presupunând că aveți un simț al umorului:

  • - Probabil fiecare pasaj în care vorbește Dr. Behrens. Felul său de a vorbi este atât de unic – complicat, dar meticulos, răutăcios, inventiv, obraznic! –, încât veți râde de cele mai multe ori cu voce tare.
  • Capitolul 3, secțiunea „Glume. Viaticum. Vesele întrerupte”: Aici se prezintă „Asociația Lângă Plămânul”, un grup bizar de pacienți, printre care se numără o anume „Hermine Kleefeld”, care „poate să sufle din pneumotorax”. 
  • Capitolul 6, secțiunea „Atac respins”: James Tienappel, unchiul lui Hans, corect, dar naiv, vizitează sanatoriul cu planul de a-l aduce pe nepotul său înapoi în „lumea de jos”. Descrierea lui Mann despre caracterul lui James și pasiunea sa pentru doamna Redisch, una dintre paciente, este foarte amuzantă.
  • Capitolul 7, secțiunea „Cea mai discutabilă”: În timpul unei ședințe de spiritism la sanatoriu, un spirit numit „Holger” este invocat, care pretinde că a fost poet în viața sa de dinainte – și le oferă celor prezenți o probă absurdă a versurilor sale. Parodia de poet a lui Mann este răutăcioasă și amuzantă.

6. BUCURAȚI-VĂ DE ȘEDEREA DUMNEAVOASTRĂ ÎN „BERGHOF”

Și, de asemenea: Da, cartea lui Mann este o realizare intelectuală imensă. Da, este o lucrare enciclopedică impresionantă. Da, oferă o analiză genială a stării sufletești a celor mai distinse persoane din Europa înainte de Primul Război Mondial. Totuși, cartea este și foarte senzuală. Sunteți sceptici? Atunci, acordați o șansă acestor interpretări alternative:

  • - Muntele vrăjit ca un roman de dragoste oarecum stânjenit-erotic: acest lucru se vede în nenumăratele momente în care Hans se gândește la „Madame Chauchat”, o observă (și este observat de ea) sau încearcă să se apropie de ea. În mod special, un dialog aprins în limba franceză între cei doi (în secțiunea „Noaptea Walpurgis”, capitolul 5) este capabil să-i facă și pe cei mai distanți cititori să devină nervoși.
  • O carte a plăcerii: În Muntele vrăjit, oamenii sănătoși se îmbolnăvesc, iar cei bolnavi mor. Dar, atât timp cât sunt vii, pacienții sanatoriului duc o viață destul de plină de plăceri, pe care Mann o descrie minunat. Ei călătoresc cu „genți de mână din piele de crocodil”, fac cure de repaus înveliți în pături din păr de camilă, fumează țigări excelente, mănâncă opulent la fiecare masă și beau vinuri deosebite până la amețeală (de exemplu, în secțiunea „Vingt et un”, capitolul 7).
  • Muntele vrăjit ca scriere despre natură: Mann poate descrie frumusețea, sublimul și violența naturii într-un mod uimitor. Citiți, de exemplu, descrierile plantelor la începutul secțiunii „Mai este cineva” sau celebrul pasaj „Zăpadă,” unul dintre cele mai iubite texte din literatura germană, ambele fiind parte din capitolul 6.

7. VENIȚI CURÂND ÎNAPOI

Ultimul sfat vine chiar de la Thomas Mann:

„Ce să spun acum despre cartea în sine și despre modul în care ar trebui citită? La început, există o cerință destul de arogantă, anume aceea de a o citi de două ori. Această cerință este, desigur, imediat retrasă în cazul în care cineva s-a plictisit citind-o prima dată. Arta nu trebuie să fie o temă de școală sau o muncă obositoare, nu trebuie să fie o activitate contra voinței, ci vrea și trebuie să aducă bucurie, să distreze și să înveselească, iar cine nu simte acest efect, ar trebui să o lase și să se îndrepte spre altceva. Dar celor care au reușit să ajungă la capătul Muntelui vrăjit, le recomand să o citească încă o dată, pentru că modul său special de a fi alcătuită, caracterul său de compoziție, fac ca plăcerea cititorului să se intensifice și să se adâncească la a doua lectură, așa cum trebuie să cunoști deja muzica pentru a o savura cu adevărat.” (Thomas Mann, într-un discurs susținut în fața studenților de la Universitatea Princeton, în 1939).

Autorul le mulțumește Janei Burbach și lui Max Wolf, care au contribuit cu idei și cuvinte la acest text.
 

Sus