O viață alături de Thomas Mann
DOCTORUL DE LA TEL AVIV ȘI DRAGOSTEA SA PENTRU „MUNTELE VRĂJIT”

În fiecare zi, Michael Siedner citește ceva de Thomas Mann. „Pentru că îmi atinge sufletul”, spune medicul din Tel Aviv. De cel puțin 50 de ori, bărbatul de 69 de ani s-a adâncit în „Muntele vrăjit”, de la început până la sfârșit. Într-o vizită la Goethe-Institut Tel Aviv, el dezvăluie de ce acest autor german înseamnă atât de mult pentru el.

Deasupra pianului meu sunt atârnate trei portrete: al mamei mele, al tatălui meu și, lângă ele, al lui Thomas Mann. Pentru mine este un geniu. Viața mea, trebuie să o spunem cu tărie, a fost luminată de el, mereu.

Cine îl citește pe Mann își dă seama: a trăit pentru a scrie. A fost un maestru al limbajului și incredibil de productiv până la sfârșitul vieții. Totodată, el întruchipează pentru mine umanitatea, cunoașterea și curiozitatea. Un prieten m-a întrebat recent: Este posibil ca Thomas Mann să fie, într-un fel, un substitut de tată pentru tine? Cred că este ceva adevăr în asta.

Am crescut într-o familie cu o disciplină strictă. Tatăl meu avea deja peste 60 de ani când m-am născut. În conversațiile părinților mei apărea din când în când numele lui Thomas Mann. Fără să știu atunci cine era sau despre ce vorbeau, simțeam deja de copil: îl iubeau. Această iubire ne leagă până în ziua de azi.
Când cineva mă întreabă care este cartea mea preferată de Thomas Mann, alegerea este la fel de dificilă ca și cum ar trebui să-mi aleg degetul favorit de la mână. Dacă îmi amintesc bine, și Thomas Mann a fost întrebat odată în care dintre personajele sale se regăsește cel mai mult, iar el a răspuns: în toate.
Der Zauberberg (Muntele vrăjit) este, totuși, o operă pe care oricine ar trebui s-o citească măcar o dată. Pentru că în această carte se vede exemplar de ce Thomas Mann este un geniu. Este construită atât de complex și sistematic, asemenea unei fugi muzicale. De aceea, probabil, mi se întâmplă ceea ce pățesc mulți: revin mereu la ea, pentru că de fiecare dată descopăr ceva nou. Acolo se vorbește despre politică, artă, muzică, medicină, fizică, anatomie și teologie – aproape ca într-o enciclopedie. Prin darul său de a observa cu finețe și de a descrie cu precizie și umor, Thomas Mann creează pe acest munte fermecat un univers propriu, populat cu personaje care ajung să-ți fie la fel de familiare ca niște prieteni. Uneori ai impresia că le cunoști chiar și vocea. Unul dintre motivele pentru care Muntele vrăjit mă fascinează atât de mult este, desigur, locul în care se desfășoară acțiunea. Moartea – sau preambulul morții – este omniprezentă în acest sanatoriu. Ca medic, și fiu de medic, te confrunți, firește, mai des decât alții cu sfârșitul vieții. Și totuși, nimeni – nici măcar eu – nu este scutit de frica de moarte. Totuși, această carte mi-a alungat definitiv acea frică.

Prietenul care recent a presupus că Thomas Mann ar putea fi un fel de înlocuitor al tatălui pentru mine m-a întrebat și: Dacă ar fi posibil să îl întâlnești, ce i-ai întreba? La asta pot doar să spun: Nu l-aș întreba nimic, i-aș mulțumi doar. Și cred că l-ar bucura foarte mult să știe că oamenii au astfel de sentimente puternice pentru el.
 
 
Mika Adler, colaborator al Institutului Goethe din Israel, a purtat discuția cu Michael Siedner. Cedric Dorin, jurnalist și fotograf, a transcris declarațiile lui Michael Siedner și a realizat fotografiile.