TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Anne Habermehl

Daddy – 2009

Marco are 16 ani și sunt deja câțiva ani de când se prostituează. Jenny, sora lui cu șapte ani mai mare, nu știe să scrie. Nu pentru că n-ar ajuta-o capul, dacă e să-l credem pe Marco: el spune că ea a știut cândva să scrie, dar a uitat; și că, oricum, la școală, în timpul orelor, ea stătea cu ochii pironiți pe fereastră. Dacă e s-o credem însă pe Jenny, cauza e mai degrabă o neîncredere profundă în rostul scrisului. „Literele sunt degeaba”, spune ea. „Să știi să scrii e degeaba. De mii de ani. Totu-i degeaba.” Am putea să bănuim cumva că e statementul unei generații? Acum, Jenny urmează să se angajeze într-un azil, unde are să efectueze muncile cele mai murdare. Iar pentru asta nu e nevoie să completeze niciun formular.

Amândoi au fugit de acasă încă de mici și acum sunt pe cont propriu. Deodată, însă, își face apariția Pit, tatăl lor, bătrân și șomer, dar decis, zice el, să-și refacă familia din resturi. În realitate, omul e copleșit de vinovăție și nu vrea decât să obțină iertarea. Încercările sale de a se face util sunt jalnice. Între timp, Marco are o relație cu Julian, un arhitect de 41 de ani, care visează la un oraș construit dintr-o piatră moale precum carnea, capabil să se plieze pe oameni. Lucrează chiar (de mai bine de patru ani!) la macheta unui astfel de oraș. Până la urmă, Julian se îndrăgostește de Marco, pe care încearcă să-l cumpere ca să-l aibă numai pentru sine. Soția lui Julian e o profesoară terorizată de proprii elevi, pe care visează să-i secere cu o armă automată. Marco încearcă un deal cu Julian: i se oferă fără bani, dacă soția lui acceptă s-o-nvețe pe sora lui să scrie. Nu de alta, dar mai sunt de completat formulare, facturi etc. Iar profa cu gânduri criminale pare a-și găsi, în Jenny și Marco, copiii pe care și i-a dorit și pe care sunt puține șanse să-i poată avea vreodată.
„Titlul conține o dublă ironie. În primul rând, prin sugerarea unor certitudini, repere, a autorității –a tuturor acelor noțiuni pe care le asociem termenului ‚daddy‘ și din care, în această piesă, n-a mai rămas nimic. În al doilea rând, în cultura gay, ‚daddy‘ este un bărbat mai în vârstă interesat de un partener considerabil mai tânăr. În principal, Daddy este un text despre o lume căreia-i lipsește utopia, după cum aflăm dintr-un prim motto: ‚Personajele din acest text trăiesc într-o lume inconștientă, în care dragostea e ultimul resort. Pot să iubesc dacă nu am nicio utopie?‘ O piesă de stare, de atmosferă, despre o lume lipsită de criterii, de repere, de orizont, în care ‚dragostea” ca ‚ultim resort‘ pare să orbecăie, trezind reacții confuze, ciudate, care par a-i deruta în primul rând pe cei ce le trăiesc. Totodată, o lume în care nimeni nu se mai simte la largul său, dar din care nu există scăpare: ‚Stăm pe o stâncă în mare. Soarele arde. N-avem cum să plecăm.‘  “ (Victor Scoradeț)
 
Personajele: 2 femei, 3 bărbați

Premiera absolută a avut loc în iunie 2009, la Bayrisches Staatsschauspiel (Teatrul de Stat al Bavariei), în regia lui Alexander Nehrlich.

Premiera românească a avut loc în noiembrie 2014, la Studio Uțu Strugari al Teatrului Național Timișoara, în regia Mihaelei Lichiardopol.
Rowohlt Verlag GmbH
Hamburger Strasse 17
21465 Reinbek
theater@rowohlt.de

Drepturile asupra versiunii românești: Ciprian Marinescu
ciprian.marinesc@gmail.com
JULIAN Ce gură frumoasă ai. Ți-a mai zis cineva? Sigur ți-a mai zis cineva. Pun pariu. Sau?
MARCO Unul, da. M-a dat cu ruj.
JULIAN Îți place să te dai cu ruj?
MARCO Mi-a dat o mie de euro. A zis: I am your Daddy.
JULIAN --
MARCO El a zis așa.
JULIAN Da. Are un handicap?
MARCO Cine?
JULIAN Sora ta, are un handicap?
MARCO Ce? Ai înnebunit? Cum să fie handicapată? E super deșteaptă. Doar c-a uitat. Înainte știa. Dintr-o dată n-a mai știut. Fiindcă la școală se uita tot timpul pe fereastră. Nimeni nu și-a dat seama. Și nimeni nu știe. Nu zi mai departe. Nu-i place. E și aiurea. Totul numai pentru foile alea. Tot timpul e ceva de completat. Bani de chirie, din astea. Nici nu trebuie să știe nimeni. Numai eu știu. Și tu. Deci nu mai spune la nimeni.
JULIAN N-ar putea, nu poate s-o învețe altcineva să scrie?
MARCO Cine?
JULIAN Nu există cursuri?
MARCO Alea costă. N-are bani.
JULIAN Păi cât costă?
MARCO 80.
JULIAN --
MARCO Mulțumesc.
JULIAN Ei, sigur. Pot să te sărut?
MARCO Ok.
   
  Un moment foarte lung, în care nu se vorbește.
   
JULIAN N-am vrut să-ți fac rău.
MARCO Nu mi-ai făcut rău.
JULIAN Scuză-mă. Sunt atât de egoist. Vreau să asculți de mine. Știu că nu se poate.
MARCO Nu.
JULIAN Dar eu așa vreau.
MARCO --
JULIAN Dacă vrei să pleci, du-te.
MARCO Nu vreau să plec.
JULIAN Dacă rămâi doar de dragul meu, pleacă.
MARCO Nu vreau să plec.
JULIAN Ok. Ok. Dacă  închiriez  o cameră  pentru  noi, cu pat, și putem să fim împreună tot timpul, dacă îți aduc în fiecare zi de mâncare, dacă o să ai și tu o cheie de la cameră și îți aduc în fiecare zi ceva de mâncare, atunci îmi promiți că nu te mai vezi și cu alții? Îți aduc în fiecare zi sandvișuri și cola și brioșe cu ciocolată, ce zici?
MARCO O cameră adevărată numai pentru mine?
JULIAN Ar fi ok, nu-i așa? Atunci n-o să mă mai înșeli, nu?
MARCO Poftim?
JULIAN Dacă îți aduc în fiecare zi un sandviș, cu șuncă sau cu ouă sau cu șuncă și cu ouă, sau cu ce vrei tu. Atunci n-o să mă mai înșeli, nu?
MARCO Nu.
JULIAN Promiți?
MARCO Da. Și-atunci o să mă iei cu tine?
JULIAN Poftim?
MARCO O să mă iei cu tine. Acasă.
JULIAN --
MARCO Ce?
JULIAN Ce te-a apucat? Evident că nu te iau la mine acasă. Nici nu mă gândesc. Acolo e soția mea. Și eu nici măcar nu mai locuiesc acolo. Acum locuiesc aici. Cu tine. Să nu mă mai întrebi așa ceva. Ce prostie mai e și asta?
MARCO --
JULIAN --
MARCO Prostie?
JULIAN Hei. Hei. N-am vrut să spun asta. Îmi pare rău.
MARCO --
JULIAN N-am cum să te iau la mine acasă. N-am cum să vă iubesc pe amândoi.
Te iubesc doar pe tine.
MARCO Mie nu trebuie să-mi spui cum stau lucrurile. Clar? Clar.
JULIAN --
MARCO --
JULIAN Da. Ok. Ai dreptate. Întotdeauna ai dreptate. Va trebui să aleg. Te aleg pe tine. Și o să fim împreună aici. O să am grijă de tot. O să am grijă de sora ta. O să am grijă de cursul ăla al ei. Cel mai important e să avem încredere unul în altul. Ai încredere în mine?
MARCO Da.
JULIAN Acum e bine?
MARCO Da.
JULIAN Hai. Mai aproape. Hai la mine.
   
[...]  
   
MARCO Tipii ăia. Din bar. Sunt topiți după mine.  Se  târăsc  după  mine.  Ca  bebelușii. Să mor de râs, nu alta. Felul în care se uită. La fundul meu. Mor de râs, îți zic. De unde apar cu toții? Din ce canale or ieși?
JENNY --
MARCO Mă fac producător de filme porno. Am putea să facem filme porno  împreună. Ce zici?
JENNY --
MARCO Am destul bănet. Acum am atâta bănet, că nu poți să-ți imaginezi. N-ai chef să mergem să bem cocteiluri? Acum? Sau de cazino? Fac cinste. Am atâția bani la mine, că putem să ne facem de cap toată ziua. Vrei?
JENNY --
MARCO N-ai chef de cazino? Bine. Mergem în orice futută de bodegă din fututul ăsta de oraș. Mă fut în ei câți bani am. Fiindcă arăt bine. Fiindcă sunt sexy. Fiindcă sunt cel mai bun dintre toți.
JENNY --
MARCO Își închipuie că mă cumpără, dacă îmi face cadouri. Își închipuie că nu trebuie decât să-mi cumpere un ceas. Și pantofi. Din astea pot să-mi cumpăr și singur. Am eu destule lovele. Mi-a spus că mă iubește. Dar eu știu sigur că nu mă iubește. Nici unul din ei nu mă iubește.
JENNY De aia l-ai bătut de era să-l omori?
MARCO S-a gândit că îmi bagă câteva sute în buzunar și rămân cu el toată viața.
JENNY Da.
MARCO Și-a părăsit nevasta. Pentru mine. Să mor de râs, nu alta.
JENNY --
MARCO Macheta lui. Căcata lui de machetă de oraș. Bucăți i-am făcut-o, țăndări. Atât a rămas din ea. Îți jur că nu mai vrea să mă vadă. Ce-aș fi dat să fiu acolo. Să văd ce față face când o vede. Îți zic, chestia aia contează  enorm pentru el. Înțelegi? A lucrat la ea o viață. Trei, sau patru ani. Mamă, ce-aș fi vrut să fiu acolo. Îți jur eu, mă urăște.
   
Pauză  
   
JENNY Nu te urăște.
MARCO Ce?
JENNY Am fost pe la el.
MARCO Ai fost unde?
JENNY Să-l  vizitez.  Am  stat  de  vorbă  cu  el.  Am  vorbit  cu  nevastă-sa. A tot întrebat de tine. Spera c-o să-l vizitezi. Spera să mai treci pe la el. Tot timpul a întrebat de tine.
MARCO Și asta ce înseamnă, că ai vorbit cu nevastă-sa?
JENNY Ceva nu e în regulă cu femeia aia. Își ține pumnii așa strânși. Tot timpul. Până i se albesc încheieturile. Uite așa stă, tot timpul. Într-o zi o să sară în aer. Ce-aș da să fiu de față să văd.
MARCO Dacă te mai bagi o dată în treburile mele te omor.
JENNY --
MARCO Și dacă te mai duci vreodată pe-acolo, așa ca ieri, te omor. N-ai ce să     cauți acolo. Ți-am spus foarte clar. N-ai ce să cauți acolo. Nu vreau să vii. N-am nevoie să vii. Nu faci decât să atragi atenția. Îmi strici toată afacerea. Dispari de acolo. Cară-te. Atâta-ți trebuie, îți zic.
JENNY Nu te mai agita cu ăla în mână.
MARCO De ce?
JENNY Pentru că mă enerveză. Și de unde dumnezeu îl ai?
MARCO Mi l-a făcut unu’ cadou. Un polițai.
JENNY E încărcat?
MARCO Normal.

Anne Habermehl

Născută în 1981, Anne Habermehl, autoare dramatică și regizoare, a studiat scrisul dramatic la Universität der Künste (Universitate de Artă), Berlin. În 2008 a fost invitată să participe la Târgul de piese al prestigiosului festival de la Berlin (Theatertreffen) cu piesa ei Letztes Territorium (Ultimul teritoriu). Piesele ei au fost invitate la Zilele autorilor de la Thalia Theater Hamburg, de la Deutsches Theater Berlin precum și la festivalul Radikal jung (Radical de tânăr) de la Münchner Volkstheater.