TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Fritz Kater

Zeit zu lieben, Zeit zu sterben (Vremea dragostei, vremea morții) – 2002

Având ca subtitlu „după motive ale filmului time stands still de péter gothár” și ca dedicație „pentru jimmi dean și toți cei care n-au avut un tată”, textul este o biografie spartă a unui tânăr născut în fosta RDG și scindat mai apoi între Occident și țara natală. Începutul și finalul piesei sunt două monolage de întindere, primul relatat la persoana I, cel din urmă la persoana III, ambele vorbind despre percepția aupra vieții și despre întâmplări care alcătuiesc existența aceluiaș personaj, la început preadolescent, la final – adult. Băiatul, respectiv – bărbatul din coperțile textului se regăsește în partea din mijloc (cea care alcătuiește corpul masiv al textului) și e identificabil cu personajul peter.

Acțiunea piesei, dialogată în partea a doua, este concentrată pe o gașcă de tineri de liceu afundați în micile libertăți generate de privarea de libertate. ralf și peter sunt doi băieți crescuți de o mamă singură, pentru că tatăl lor a fugit în Australia când ei erau mici. Pe lângă colegii de școală, în peisaj mai apar: diriginta, soțul ei (un personaj tulburat, victimă a unor brutale intervenții din partea Stasi), profesorul de sport și unchiul breuer, care, la un moment dat, eliberat din pușcărie, va lua locul tatălui dispărut. Toți aceștia creează atmosfera unei Germanii socialiste, observată din două perspective – a tinerilor în plină formare și a adulților striviți deja de formarea comunistă. Adolescenții au în ei suflu, curaj și frondă. Părinții sunt paralizați de frici și restricții. Copiii speră, conștient sau inconștient. Cei mari s-au acoperit de blazare. Schimbarea radicală pe care o aduce căderea comunismului răstoarnă normele de viață și reformatează societatea. Dar singurele lucruri care contează, indiferent de regimul politic, respectiv: dragostea și moartea, rămân imuabile și marchează o viață de om la fel de implacabil, cu același mix de fericire și suferință.

În prolog este vorba despre dragostea prepuberală –  fulminantă, carnală, răvășitoare. În epilog, se povestește despre dragostea la maturitate, cea care ucide, care mutilează, care nu trece niciodată. Între acestea două – mostre din traseele biografice a două generații de sacrificiu.

„Filmul Megáll az idö (Time Stands Still), semnat de regizorul maghiar Péter Gothár în 1982, spune povestea unei mame singure care crește doi băieți adolescenți în Ungaria anilor 60, în lipsa soțului fugit din țară după evenimentele din 1956. Putem specula faptul că filmul a marcat personalitatea dramaturgului, aflat pe atunci la vârsta de 18 ani. Turbulențelor inevitabile ale vârstei personajelor principale li se adaugă contextul socio-politic și cultural, ceea ce face ca întreg tabloul să pară un naufragiu în desfășurare. Lipsită complet de punctuație (este un brand al autorului), piesa este o emoționantă introspecție psihologică la nivel de națiune; poate chiar la nivel de Europă a fostului bloc comunist. Tinerii din piesă călătoresc: în România, în Polonia, în Bulgaria, în Ungaria. Se pare că nu există nicio diferență între aceste țări, în afara scorurilor pe care ei le obțin la meciurile de fotbal. Singura diferență punctată dureros este la nivel afectiv: între iubirile unei tinereți fragede și marea iubire a unei maturități ratate. Puntea dintre acestea două – o tornadă de evenimente mici (sau mari) înghițite de timp(ul de murit) într-o secundă.

Remarcabile sunt și didascaliile, adevărate mici poeme imposibile. Bazate pe un concret scenografico-regizoral de un haz nebun, aceste indicații de autor conțin o sensibilitate și un rafinament care le fac, cumva, indispensabile. Aproape că nu îți poți imagina, la lectură, spectacolul fără ca ele să fie rostite (sau/și făcute) pe scenă. Frizând absurdul, didascaliile excentrice ale lui Kater concentrează, de fapt, esența scenelor. Ne aflăm într-o lume extrem de sumbră. Dar umorul irezistibil cu care este tratată această lume (mai puțin în epilog), absolvă piesa de patetism, de sentimentalisme epidermice și îmbracă întreaga poveste într-un dramatism cutremurător, prin împletirea organică a contrariilor.“ (Victor Scoradeț)

Distribuția: 5 femei, 8 bărbați și două scene (prolog, epilog) fără specificație

Premiera absolută a avut loc pe 19.09.2002, la Thalia Theater, Hamburg, în regia autorului, Armin Petras.

Premiera românească a fost produsă de Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, în 27 ianuarie 2006, în regia lui Radu-Alexandru Nica.
henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin
Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7
10179 Berlin
Tel: +49 30 4431-8888
Fax: + 49 30 4431-8877
verlag@henschel-schauspiel.de

Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
un an de zile am fost cuplat cu christin kirsch până când părinţii ei s-au mutat în străinătate la şcoală era discotecă şi toată lumea plângea din cauza despărţirii christin kirsch m-a mozolit pe coridor şi mi-a zis s-o aştept apoi a plecat simone era cea mai bună prietenă a ei m-a consolat o să am eu grijă de tine cât e plecată christin christin avea un miros mult mai fain decât simone dar simone m-a lăsat să-i pun mâna pe sâni în staţia de metrou înainte să plece înspre casă trebuia să plec cu echipa de juniori la varşovia ca rezervă n-aveam bilete cu loc dar ne-am urcat primii în tren şi am ocupat două compartimente la următoarea staţie s-au urcat nişte polonezi care aveau exact locurile noastre la început au urlat nu ştiu ce apoi au încercat să-l tragă pe ronny afară din compartiment tommy a tras de uşă şi a blocat-o polonezii au dat în ea până a cedat rigla peste tot zburau dinţi şi sânge tommy şi ronny l-au ridicat pe micha care dădea numai cu picioarele la faţă cineva a tras alarma dar trenul nu s-a oprit frank din compartimentul vecin avea diaree dar n-avea cum să iasă că l-ar fi omorât ăia aşa că s-a pus pe geam am văzut căcatul care zbura şi am închis fereastra apoi i-a mai venit odată aveam căcat pe fereastră am mers cu căcat pe fereastră până la varşovia la varşovia am pierdut 4:1 eu n-am  jucat

(…)
 
acasă
ralf gol în baie la telefon
 
ralf

cum să nu mă bucur de-abia aştept las că vezi tu grăbeşte-te iubi peter ia telefonul te rog

în timp ce iese din vană atinge soba şi se arde la fund
aaaaaauuuuuuu

o lebădă străpunsă căzu din cer
 
unchiul breuer
stai că mai avem frişcă-n frigider ţi-o punem pe arsură
 
ralf
la naiba chiar acum trebuia să se întâmple

unchiul breuer venise cu tot felul de şmecherii din închisoare peter nu l-ar fi acceptat niciodată ca tată însă ca unchiul breuer da
 
peter
o să te poţi mişca când îţi vine iubita
 
ralf
las că pentru ce avem noi de gând ajunge gata voi valea când terminăm deschid fereastra de la bucătărie

unchiul breuer
baftă bătrâne
 
unchiul breuer a spus în faţa uşii:
frate-tu mă costă o grămadă de bani credeam că o să fie mai uşor cu admiterea lui şi ne scoate şi afară pe frigul ăsta măcar arată bine gagică-sa

peter
o s-o vedem când vine
vine adriana
tu unde crezi că mergi
 
adriana
pe tine ce te doare la voi
 
peter
nu te duce

(...)
 
sună la uşă
 
jolanta

lasă-mă să deschid
 
milan
lasă că mă duc eu
 
jolanta
animal tâmpit ce eşti tu stai aici
 
jolanta îi arde cu un fund de lemn sau un jukebox una peste cap
 
milan
nu poţi să mă încui
 
jolanta
gura

jolanta încuie uşa de la camera de lucru lacrimile lui milan cad pe globul pământesc acolo unde stă scris URSS
 
milan
oricum sunt mai puternic decât tine
 
mama intră pe uşă e îmbrăcată ca la nunta de argint în culoarea lămâii mama
scuzaţi deranjul vin din cauza lui peter
 
jolanta
da poftiţi înăuntru haideţi să discutăm în bucătărie bărbatul meu nu se simte bine
 
milan
da poftiţi vă rog mă simt mai bine acum
 
jolanta
du-te te rog de aici
 
milan
nu mă mai împinge te rog şi nu mă mai încuia te rog te rog nu mă mai încuia hai că nu mai fac
lacrimi pe URSS totuşi o cincime din glob
te rog nu încuia te rog nu fă asta
 
mama
dacă doriţi vin altădată

jolanta
nu rămâneţi rămâneţi
 
mama
ce are bărbatul dumneavoastră
 
jolanta
nimic deosebit
 
coridorul e strâmt şi devine din ce în ce mai strâmt
 
(…)

poţi să-mi dai 45-ul tău îmi trebuie numai un glonte a scos tabletele din buzunar
şi le-a aruncat în wc
a urmărit-o şi a găsit-o într-un bar stând cu un tip s-a aşezat lângă ei
nu s-a uitat la el dar râdea a aşteptat dimineaţă s-au dus împreună acasă şi s-au pus în pat ea zise
nu mai simt nimic a fost o greşeală iubesc un bărbat pe care nu-l cunoşti şi care nu mă iubeşte şi asta de câţiva ani bărbatul din bar era prietenul lui regret acum ar fi mai bine să pleci am încercat să ascund acest lucru dar nu pot să-l uit e mereu în mine
el zise ok dacă vrei şi eu pot să trăiesc cu tine fără să mă iubeşti sau putem să mai facem o dată dragoste
ea zise nu nu cred dar încearcă să mă suni ştiu că nu sunt normală dar nici tu nu eşti dacă mă iubeşti ai să înţelegi ar fi putut să meargă între noi am avut momente frumoase
tu eşti numai o umbră ai nevoie de cineva pentru care să trăieşti ai nevoie de lumină ca să insemni ceva dar trebuie să înveţi să trăieşti şi pe întuneric când a plecat a luat cu el ceva un walkman sau o casetă video o viaţă nici o armă secretă
pe stradă treceau pe lângă el copii de grădiniţă şi o educatoare cântau cântece pe care nu le ştia
planeta se stinsese

We Are Camera – 2003

Acțiunea se plimbă, fără vreo determinare ori vreo necesitate dramaturgică aparentă, între 1963 si 1993. Pleacă din RDG și se mută, sub acoperire, în RFG. Sub pretextul (mascat) al unei camere de filmat (fie ea ascunsă ori la vedere), toate întâmplările prin care trece familia formată din mamă și tată (Paula și Ernst), fiu și fiică (Mirco și Sonja) sunt înregistrate de un aparat de filmat. Mirco și Sonja au vârste fragede în clipa când părinții lor fug din est în vest. Misterul învăluie toate acțiunile lor, toate aventurile prin care trec, toate încercările la care sunt supuși. Iar când ajung într-un hotel ce pare scos dintr-un thriller american, atmosfera misterioasă atinge apogeul, căci acolo apare personajul Johnny – „superman / conterganskinhead / personalitate multiplă”, conform precizării autorului. În multipla personalitate a enigmaticului Johnny este insinuată inclusiv cea a faimosul actor hollywoodian Johnny Depp. Pentru ca, în final să deducem că acest Johnny este un agent secret, sau un agent dublu, sau un fel de James Bond, sau un fel de agent de informații pus să spioneze familia celor patru transfugi. Fapt este că Johnny se lansează într-o relație erotică (și, probabil, și sentimentală) cu Paula, iar de aici, lucrurile se complică și mai tare.

Textul este structurat în 25 de scene, la începutul fiecăreia precizându-se locul și mometul acțiunii. Între timp, copiii devin adulti, Sonja are, la rândul ei un copil, Mirco urmează o carieră de cameraman, sau de DOP, sau, poate are doar un hobby și filmează compulsiv tot ce se petrece în jurul său. Johnny dispare din peisaj, iar Ernst, tatăl, sfărșește la închisoare. Nu ni se spune de ce. Dar textul abundă în elipse pe care cititorul / regizorul este invitat să le umple. O sugestie a motivului pentru care Ernst ajunge în detenție, în 1992, te poate duce cu gândul la faptul că fusese agent Stasi în fosta RDG. Caz în care avem de-a face cu povestea unui tată de familie care fuge dintr-o realitate neagră într-o lume liberă, unde exact libertatea este ceea ce i se va lua, imediat după căderea Zidului.
„Ceea ce șochează și provoacă în acelasi timp, încă de la lectura primelor replici, este faptul că piesa We Are Camera e complet lipsită de punctuație. Nici o propoziție, frază, sau monolog nu au punct, virgulă, semn de întrebare ori altceva. Fluxul interior al gândurilor personajeor curge liber, fără vreo graniță logică ori vreo licență stilistică evidentă. Fără vreun model semantic anume. Practic, este ca un rezervor de idei și replici, pe care ești liber să le structurezi cum simți. Se cântă ad libitum în această partitură pentru 5 voci și o cameră de filmat. Mai mult, episoadele biografice care umplu timpul și spațiul dintre cele 25 de scene, sunt total absconse și ele nu pot fi decât intuite, spre a fi construite, ca niște punți de legătură între acțiunile din text. Și, ca misterul să fie și mai dens, nu se specifică niciodată când un personaj vorbește cu camera, când cu un partener și când avem de-a face cu monoloage interioare, pe care le aude doar cel care le emite. Dar, în definitiv, titlul piesei conține exact cheia de descifrare a întregului text: We Are Camera. Adică: Noi suntem camera.

Cu alte cuvinte – noi suntem depozitarii fiecărei secunde pe care am trăit-o/înregistrat-o, de la naștere și până la ultima suflre. CUM montăm acest „material” – ține de realitatea subiectivă a fiecăruia. Ce păstrăm și ce cade la montaj, este dictat numai și numai de filtrul existențial al fiecărei persoane în parte. Mai simplu spus – suntem regizorii, cameramanii și editorii propriei vieți. Noi alegem cum vrem s-arate filmul în care jucăm. Și tot noi alegem câtă realitate și câtă ficțiune păstrăm în produsul finit.“ (Victor Scoradeț)
Distribuția: 2 femei, 3 bărbați

Premiera germană a avut loc la Thalia Theater, Hamburg, în 2003, în regia lui Armin Petras.

Premiera românească a avut loc în 2012, la Teatrul Bacovia din Bacău, în regia lui Horia Suru.
henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin
Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7
10179 Berlin
Tel: +49 30 4431-8888
Fax: + 49 30 4431-8877
verlag@henschel-schauspiel.de

Drepturile asupra versiunii românești îi aparțin traducătorului Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
7
31 decembrie 1981


sare
 
mirco
sonja are 15 ani şi vrea să serbeze în sfârşit de capul ei
revelionul şi-a dat întâlnire cu prietenii ei pe teufelsberg
mama îi dă tot ce-i trebuie un termos o pereche de chiloţi-ciorapi de lână trei rachete douăzeci de mărci
şi două prezervative
sonja
cu astea ce-i
mama
ia-le şi taci
mirco
la 10 sonja e deja înapoi
mama
ce-i cu tine aici
sonja
mi-e frig toţi au plecat acasă şi lor le-a fost frig
mama
şi prezervativele
sonja
poftim
mama
vrei crap
sonja
batoane cu sare
 
8
31 decembrie 1969, ora 16 şi 15

 
john
eu n-am vrut să-i iau lui femeia dar în fond gura ei a fost aia care a căutat-o
pe-a mea
ernst
trebuie să fie ceva liber
paula
la nevoie mă cari în spinare înăuntru şi pe urmă eu am să leşin
la recepţie
john în chip de hotelier
sorry the last room i gave to the people you see walking there
ernst
soţia mea e complet extenuată ne-am sculat foarte devreme copiii aşteaptă
afară-n taxi sunteţi ultima noastră speranţă
john
oh well i’m not hitler you can have the first aid room and tomorrow we see a new world
with new options
ernst
ce pot să fac se pare că nu avem de ales
paula
ei păi atunci
ernst
poftim mulţumesc pentru dumneavoastră
john
oh wait a minute
 
john dă un telefon
john
i have a suite for you and your wife
two businessmen from vietnam went out
they can’t sleep so far away from earth
in the 24. floor
ernst
sunteţi foarte amabil
nu doriţi o ţigară
john
thanks two minutes before i smoked
 
9
31 decembrie 1969, ora 18,45

 
la cină

mirco

radiu turku dă tangouri finlandeze
există numai trei cuvinte care sunt identice în finlandeză şi în maghiară
unul dintre ele e zahăr
zahăr în proporţie de 95 % carbon
de carbonat de carbon au nevoie olimpicii finlandezi
se antrenează aici pentru münchen 72
oamenii schiurilor
în 36 trei finlandezi au câştigat la 10.000 de metri
asta se poate vedea foarte bine în cel de-al doilea film olimipc cu riefenstahl cel trecut cu vederea
mama e obosită
o să i-o ia-n gură chelenrului şi o să scuipe totul în vaza de cristal
şi mai târziu la Berlin vaza a explodat până la urmă – o puşcă cu aer comprimat
şi papa e obosit
el are conştiinţa încărcată şi un început de ciroză
e cercetător arme bio arme bio

Armin Petras / Fritz Kater

Născut în 1964 în RFG, Armin Petras / Fritz Kater, s-a stabilit cinci ani mai târziu împreună cu părinții în RDG. Între 1985-1987 a studiat regia la Facultatea de teatru Ernst Busch din Berlinul de Est. În 1988, el s-a mutat în Berlinul de Vest. A fost mai întâi asistent de regie la Frankfurter TAT (Theater am Turm) și la Münchner Kammerspiele, apoi a început să regizeze la mai multe teatre, inclusiv la Volksbühne Berlin. A devenit celebru de îndată ce a-nceput să-și monteze propriile piese la Deutsches Theater Berlin, la Thalia Theater Hamburg ș. a. De altfel, Theater heute l-a și ales doi doi ani l-a rând (2003 și 2004)  autorul anului pentru piesele vremea să iubești vremea să mori și we are camera / Jasonmaterial. Ca regizor, el își folosește numele ArminPetras, ca dramaturg, pseodonimul Fritz Kater. A scris peste 20 de piese de teatru, a fost distins, printre altele, cu premiul pentru cel mai bun dramaturg la Festivalul de la Mülheim an der Ruhr, cu Leipziger Theaterpreis, cu Premiul Lessing și cu Premiul Else Lasker-Schüler pentru dramaturgie.