Distribuția: 5 femei, 8 bărbați și două scene (prolog, epilog) fără specificație Premiera absolută a avut loc pe 19.09.2002, la Thalia Theater, Hamburg, în regia autorului, Armin Petras. Premiera românească a fost produsă de Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, în 27 ianuarie 2006, în regia lui Radu-Alexandru Nica.

DREPTURILE DE REPREZENTARE

henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7 10179 Berlin Tel: +49 30 4431-8888 Fax: + 49 30 4431-8877 verlag@henschel-schauspiel.de Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț vicmarsco@yahoo.de

un an de zile am fost cuplat cu christin kirsch până când părinţii ei s-au mutat în străinătate la şcoală era discotecă şi toată lumea plângea din cauza despărţirii christin kirsch m-a mozolit pe coridor şi mi-a zis s-o aştept apoi a plecat simone era cea mai bună prietenă a ei m-a consolat o să am eu grijă de tine cât e plecată christin christin avea un miros mult mai fain decât simone dar simone m-a lăsat să-i pun mâna pe sâni în staţia de metrou înainte să plece înspre casă trebuia să plec cu echipa de juniori la varşovia ca rezervă n-aveam bilete cu loc dar ne-am urcat primii în tren şi am ocupat două compartimente la următoarea staţie s-au urcat nişte polonezi care aveau exact locurile noastre la început au urlat nu ştiu ce apoi au încercat să-l tragă pe ronny afară din compartiment tommy a tras de uşă şi a blocat-o polonezii au dat în ea până a cedat rigla peste tot zburau dinţi şi sânge tommy şi ronny l-au ridicat pe micha care dădea numai cu picioarele la faţă cineva a tras alarma dar trenul nu s-a oprit frank din compartimentul vecin avea diaree dar n-avea cum să iasă că l-ar fi omorât ăia aşa că s-a pus pe geam am văzut căcatul care zbura şi am închis fereastra apoi i-a mai venit odată aveam căcat pe fereastră am mers cu căcat pe fereastră până la varşovia la varşovia am pierdut 4:1 eu n-am jucat (…) acasă ralf gol în baie la telefon ralf cum să nu mă bucur de-abia aştept las că vezi tu grăbeşte-te iubi peter ia telefonul te rog în timp ce iese din vană atinge soba şi se arde la fund aaaaaauuuuuuu o lebădă străpunsă căzu din cer unchiul breuer stai că mai avem frişcă-n frigider ţi-o punem pe arsură ralf la naiba chiar acum trebuia să se întâmple unchiul breuer venise cu tot felul de şmecherii din închisoare peter nu l-ar fi acceptat niciodată ca tată însă ca unchiul breuer da peter o să te poţi mişca când îţi vine iubita ralf las că pentru ce avem noi de gând ajunge gata voi valea când terminăm deschid fereastra de la bucătărie unchiul breuer baftă bătrâne unchiul breuer a spus în faţa uşii: frate-tu mă costă o grămadă de bani credeam că o să fie mai uşor cu admiterea lui şi ne scoate şi afară pe frigul ăsta măcar arată bine gagică-sa peter o s-o vedem când vine vine adriana tu unde crezi că mergi adriana pe tine ce te doare la voi peter nu te duce (...) sună la uşă jolanta lasă-mă să deschid milan lasă că mă duc eu jolanta animal tâmpit ce eşti tu stai aici jolanta îi arde cu un fund de lemn sau un jukebox una peste cap milan nu poţi să mă încui jolanta gura jolanta încuie uşa de la camera de lucru lacrimile lui milan cad pe globul pământesc acolo unde stă scris URSS milan oricum sunt mai puternic decât tine mama intră pe uşă e îmbrăcată ca la nunta de argint în culoarea lămâii mama scuzaţi deranjul vin din cauza lui peter jolanta da poftiţi înăuntru haideţi să discutăm în bucătărie bărbatul meu nu se simte bine milan da poftiţi vă rog mă simt mai bine acum jolanta du-te te rog de aici milan nu mă mai împinge te rog şi nu mă mai încuia te rog te rog nu mă mai încuia hai că nu mai fac lacrimi pe URSS totuşi o cincime din glob te rog nu încuia te rog nu fă asta mama dacă doriţi vin altădată jolanta nu rămâneţi rămâneţi mama ce are bărbatul dumneavoastră jolanta nimic deosebit coridorul e strâmt şi devine din ce în ce mai strâmt (…) poţi să-mi dai 45-ul tău îmi trebuie numai un glonte a scos tabletele din buzunar şi le-a aruncat în wc a urmărit-o şi a găsit-o într-un bar stând cu un tip s-a aşezat lângă ei nu s-a uitat la el dar râdea a aşteptat dimineaţă s-au dus împreună acasă şi s-au pus în pat ea zise nu mai simt nimic a fost o greşeală iubesc un bărbat pe care nu-l cunoşti şi care nu mă iubeşte şi asta de câţiva ani bărbatul din bar era prietenul lui regret acum ar fi mai bine să pleci am încercat să ascund acest lucru dar nu pot să-l uit e mereu în mine el zise ok dacă vrei şi eu pot să trăiesc cu tine fără să mă iubeşti sau putem să mai facem o dată dragoste ea zise nu nu cred dar încearcă să mă suni ştiu că nu sunt normală dar nici tu nu eşti dacă mă iubeşti ai să înţelegi ar fi putut să meargă între noi am avut momente frumoase tu eşti numai o umbră ai nevoie de cineva pentru care să trăieşti ai nevoie de lumină ca să insemni ceva dar trebuie să înveţi să trăieşti şi pe întuneric când a plecat a luat cu el ceva un walkman sau o casetă video o viaţă nici o armă secretă pe stradă treceau pe lângă el copii de grădiniţă şi o educatoare cântau cântece pe care nu le ştia planeta se stinsese

TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Fritz Kater

Zeit zu lieben, Zeit zu sterben (Vremea dragostei, vremea morții) – 2002

Având ca subtitlu „după motive ale filmului time stands still de péter gothár” și ca dedicație „pentru jimmi dean și toți cei care n-au avut un tată”, textul este o biografie spartă a unui tânăr născut în fosta RDG și scindat mai apoi între Occident și țara natală. Începutul și finalul piesei sunt două monolage de întindere, primul relatat la persoana I, cel din urmă la persoana III, ambele vorbind despre percepția aupra vieții și despre întâmplări care alcătuiesc existența aceluiaș personaj, la început preadolescent, la final – adult. Băiatul, respectiv – bărbatul din coperțile textului se regăsește în partea din mijloc (cea care alcătuiește corpul masiv al textului) și e identificabil cu personajul peter.

Acțiunea piesei, dialogată în partea a doua, este concentrată pe o gașcă de tineri de liceu afundați în micile libertăți generate de privarea de libertate. ralf și peter sunt doi băieți crescuți de o mamă singură, pentru că tatăl lor a fugit în Australia când ei erau mici. Pe lângă colegii de școală, în peisaj mai apar: diriginta, soțul ei (un personaj tulburat, victimă a unor brutale intervenții din partea Stasi), profesorul de sport și unchiul breuer, care, la un moment dat, eliberat din pușcărie, va lua locul tatălui dispărut. Toți aceștia creează atmosfera unei Germanii socialiste, observată din două perspective – a tinerilor în plină formare și a adulților striviți deja de formarea comunistă. Adolescenții au în ei suflu, curaj și frondă. Părinții sunt paralizați de frici și restricții. Copiii speră, conștient sau inconștient. Cei mari s-au acoperit de blazare. Schimbarea radicală pe care o aduce căderea comunismului răstoarnă normele de viață și reformatează societatea. Dar singurele lucruri care contează, indiferent de regimul politic, respectiv: dragostea și moartea, rămân imuabile și marchează o viață de om la fel de implacabil, cu același mix de fericire și suferință.

În prolog este vorba despre dragostea prepuberală – fulminantă, carnală, răvășitoare. În epilog, se povestește despre dragostea la maturitate, cea care ucide, care mutilează, care nu trece niciodată. Între acestea două – mostre din traseele biografice a două generații de sacrificiu.

„Filmul Megáll az idö (Time Stands Still), semnat de regizorul maghiar Péter Gothár în 1982, spune povestea unei mame singure care crește doi băieți adolescenți în Ungaria anilor 60, în lipsa soțului fugit din țară după evenimentele din 1956. Putem specula faptul că filmul a marcat personalitatea dramaturgului, aflat pe atunci la vârsta de 18 ani. Turbulențelor inevitabile ale vârstei personajelor principale li se adaugă contextul socio-politic și cultural, ceea ce face ca întreg tabloul să pară un naufragiu în desfășurare. Lipsită complet de punctuație (este un brand al autorului), piesa este o emoționantă introspecție psihologică la nivel de națiune; poate chiar la nivel de Europă a fostului bloc comunist. Tinerii din piesă călătoresc: în România, în Polonia, în Bulgaria, în Ungaria. Se pare că nu există nicio diferență între aceste țări, în afara scorurilor pe care ei le obțin la meciurile de fotbal. Singura diferență punctată dureros este la nivel afectiv: între iubirile unei tinereți fragede și marea iubire a unei maturități ratate. Puntea dintre acestea două – o tornadă de evenimente mici (sau mari) înghițite de timp(ul de murit) într-o secundă.

Remarcabile sunt și didascaliile, adevărate mici poeme imposibile. Bazate pe un concret scenografico-regizoral de un haz nebun, aceste indicații de autor conțin o sensibilitate și un rafinament care le fac, cumva, indispensabile. Aproape că nu îți poți imagina, la lectură, spectacolul fără ca ele să fie rostite (sau/și făcute) pe scenă. Frizând absurdul, didascaliile excentrice ale lui Kater concentrează, de fapt, esența scenelor. Ne aflăm într-o lume extrem de sumbră. Dar umorul irezistibil cu care este tratată această lume (mai puțin în epilog), absolvă piesa de patetism, de sentimentalisme epidermice și îmbracă întreaga poveste într-un dramatism cutremurător, prin împletirea organică a contrariilor.“ (Victor Scoradeț)

We Are Camera – 2003

Acțiunea se plimbă, fără vreo determinare ori vreo necesitate dramaturgică aparentă, între 1963 si 1993. Pleacă din RDG și se mută, sub acoperire, în RFG. Sub pretextul (mascat) al unei camere de filmat (fie ea ascunsă ori la vedere), toate întâmplările prin care trece familia formată din mamă și tată (Paula și Ernst), fiu și fiică (Mirco și Sonja) sunt înregistrate de un aparat de filmat. Mirco și Sonja au vârste fragede în clipa când părinții lor fug din est în vest. Misterul învăluie toate acțiunile lor, toate aventurile prin care trec, toate încercările la care sunt supuși. Iar când ajung într-un hotel ce pare scos dintr-un thriller american, atmosfera misterioasă atinge apogeul, căci acolo apare personajul Johnny – „superman / conterganskinhead / personalitate multiplă”, conform precizării autorului. În multipla personalitate a enigmaticului Johnny este insinuată inclusiv cea a faimosul actor hollywoodian Johnny Depp. Pentru ca, în final să deducem că acest Johnny este un agent secret, sau un agent dublu, sau un fel de James Bond, sau un fel de agent de informații pus să spioneze familia celor patru transfugi. Fapt este că Johnny se lansează într-o relație erotică (și, probabil, și sentimentală) cu Paula, iar de aici, lucrurile se complică și mai tare.

Textul este structurat în 25 de scene, la începutul fiecăreia precizându-se locul și mometul acțiunii. Între timp, copiii devin adulti, Sonja are, la rândul ei un copil, Mirco urmează o carieră de cameraman, sau de DOP, sau, poate are doar un hobby și filmează compulsiv tot ce se petrece în jurul său. Johnny dispare din peisaj, iar Ernst, tatăl, sfărșește la închisoare. Nu ni se spune de ce. Dar textul abundă în elipse pe care cititorul / regizorul este invitat să le umple. O sugestie a motivului pentru care Ernst ajunge în detenție, în 1992, te poate duce cu gândul la faptul că fusese agent Stasi în fosta RDG. Caz în care avem de-a face cu povestea unui tată de familie care fuge dintr-o realitate neagră într-o lume liberă, unde exact libertatea este ceea ce i se va lua, imediat după căderea Zidului.

Armin Petras / Fritz Kater

Născut în 1964 în RFG, Armin Petras / Fritz Kater, s-a stabilit cinci ani mai târziu împreună cu părinții în RDG. Între 1985-1987 a studiat regia la Facultatea de teatru Ernst Busch din Berlinul de Est. În 1988, el s-a mutat în Berlinul de Vest. A fost mai întâi asistent de regie la Frankfurter TAT (Theater am Turm) și la Münchner Kammerspiele, apoi a început să regizeze la mai multe teatre, inclusiv la Volksbühne Berlin. A devenit celebru de îndată ce a-nceput să-și monteze propriile piese la Deutsches Theater Berlin, la Thalia Theater Hamburg ș. a. De altfel, Theater heute l-a și ales doi doi ani l-a rând (2003 și 2004) autorul anului pentru piesele vremea să iubești vremea să mori și we are camera / Jasonmaterial. Ca regizor, el își folosește numele ArminPetras, ca dramaturg, pseodonimul Fritz Kater. A scris peste 20 de piese de teatru, a fost distins, printre altele, cu premiul pentru cel mai bun dramaturg la Festivalul de la Mülheim an der Ruhr, cu Leipziger Theaterpreis, cu Premiul Lessing și cu Premiul Else Lasker-Schüler pentru dramaturgie.

TEATRU GERMAN CONTEMPORAN Piese traduse în limba română | Fritz Kater

Zeit zu lieben, Zeit zu sterben (Vremea dragostei, vremea morții) – 2002

CONȚINUT

COMENTARIUL TRADUCĂTORULUI

DETALII TEHNICE

DREPTURILE DE REPREZENTARE

MOSTRĂ TEXT

We Are Camera – 2003

CONȚINUT

COMENTARIUL TRADUCĂTORULUI

DETALII TEHNICE

DREPTURILE DE REPREZENTARE

MOSTRĂ TEXT

Armin Petras / Fritz Kater

TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Fritz Kater