TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Kerstin Specht

Steely Blue

Într-un Acvariu care este pe punctul de a închide programul de vizită, o adolescentă își întârzie plecarea și intră în dialog cu vietățile din bazin (rechini, un biban țepos, o caracatiță), după care se aruncă în apă, printre ei. Paznicii o descoperă și o dau afară, în ploaie. În stația de autobuz, fata întâlnește alți 4 adolescenți, puțini mai mari decât ea (ei au 15 ani), care se prezintă drept o trupă pop în curs de lansare. De fapt, toți cinci sunt copii proveniți din familii destrămate, sau cu părinți decedați, au fugit de acasă și încearcă să facă ceva pe cont propriu: muzică live. Băieții trăiesc deja împreună, într-un teatru care urmează a fi demolat, loc în care o adăpostesc și pe micuța Anna. Decid că ea va fi solista din concertul lor. Între Anna și Olli, chitaristul și vocalisul trupei, se leagă o idilă absolut predictibilă, ceea ce va naște mici gelozii interne în gașca băieților.

În timp ce adolescenții pregătesc teatrul pentru concert, noul proprietar și șeful echipei de muncitori pregătesc dărâmarea lui. Au loc conflicte între cele două tabere, conflicte în urma cărora proprietarul locului, Mr. Shark, decide să nu mai construiască un mall multiplex, ci să prezerve teatrul; ba chiar să îi ajute pe tineri să marcheteze concertul. Astfel, apare în peisaj un fotograf care, pe lângă shootingul de promovare, își oferă și serviciile de dealer de droguri, oferindu-i Annei substanțe halucinogene. Pe lângă faptul că animalele împăiate din teatrul în plină dezmembrare vorbeau și cântau deja, acum, sub influența drogurilor consumate, ei încep să anime muzical și alte entități biologice: insecte, moluște...

Într-un final, teatrul este salvat și tot salvați sunt și peștii vorbitori, pe care conducerea decisese să-i scaneze și să transforme întregul loc într-un muzeu cu holograme marine. Happy end-ul are loc în teatru, unde un concert pop de proporții îi aduce pe scenă alături de trupa live și pe locatarii bazinelor cu apă de la Acvariu.
„Textul evocă un mers pe sârmă cu alunecări și reveniri, admițând faptul că sârma ar fi realitatea convențională, iar lumea de dedesubt – tărâmul imaginației puberale, dublat de zonele pe care le putem accesa dacă folosim droguri. Granița dintre real și ficțiune este complet ștearsă în Steely Blue; ba, mai mult – nici nu pare să fi existat vreodată. Iar ceea ce este cel mai interesant,  nici atunci când acțiunea capătă pentru o vreme dimensiunea concretului cotidian, fantasticul nu se retrage complet, pentru a lăsa locul realului, așa cum îl percepem ca adulți.

Replicile patinează din proză în vers și invers. Subtitlul de ‚muzical‘ pe care îl are piesa se regăsește în alcătuirea sa, dar tot de o manieră neconvențională, fără vreo structură consacrată a genului și fără vreun algoritm anume.

Tratând problemele preadolescenților lipsiți de ghidarea sau atenția familiei, povestea nu conține deloc mesaje-clișeu din sfera educațională, nu condamnă, nu judecă, nu dă verdicte și sfaturi. Morala întâmplărilor nu este întotdeauna aceea că binele învinge, așa cum suntem obișnuiți din piesele pentru cei sub 18 ani. La nivel de acțiune principală, desigur că binele va ieși câștigător la final, dar cu prețul unor sacrificii și al unor experiențe nu tocmai recomandabile pentru minori. Partea optimistă a piesei este însă aceea că cei forte tineri rezistă și reușesc, indiferent de dramatismul biografic și de obstacolele prezente.“ (Victor Scoradeț)
Distribuția: 6 femei, 17 bărbați

Atât în Germania, cât și în România, piesa nu a fost încă jucată.
Verlag der Autoren GmbH & Co, KG
Taunusstraße 19
60329 Frankfurt am Main
Cahrlotte Brombach
brombach@verlagderautoren.de

Drepturile asupra traducerii în lima română: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
PAZNICUL Ora închiderii

Publicul se înghesuie spre ieșire, luminile se sting, doar acvariile mai rămân luminate.
Bibanul spinos, prost dispus, încearcă să înhațe un pește-papagal, țiparul îi administrează un șoc electric, numai fiindcă nu-i plac culorile lui, myxocyprinus asiaticus se dă la o tânără anemonă. Pur și simplu, cu toții se plicitsesc de moarte după ce vizitatorii au plecat.
Dar dintr-odată se mișcă ceva. De după panoul cu inscripția ”Reptile în dreapta amfibii în stânga”, o fetiță cu părul negru se extrage dintr-un palton gri, ea s-a înțepat într-un cârlig de pescuit uitat pe acolo.
 
SONG ANNA Când mă-nțep în degețel
Tristețe curge din el
Și chiar și gâtul de mi-l rup
Nimeni nu bagă de seamă
Căci nu am tată nu am mamă
ANNA Numai peștii
sunt prieteni mei
Muți, așa cum aș vrea
Și eu să fiu
Ei nu plâng
Ei înoată în lacrimi
Și nimeni nu vede
Cei doi rechini-ciocan înoată până la peretele de sticlă. Ochii lor strălucesc.
RECHIN 1 În sfârșit, rămâne și cu noi cineva
Taci că mi se umezesc ochii
Tu cine ești
ANNA tace.
RECHINUL 1 Ai ceva la urechi
Nu știi să vorbești
ANNA Nnnnnu știam
că puteți să vorbiți
RECHINUL 2 Sigur că putem
ANNA Atunci cu ce vă deosebiți
de noi
RECHINUL 1 Noi nu fumăm
ANNA Aaaahhhaaa
ANNA se bâlbâie. Asta i se întâmplă întotdeauna când e agitată.
ANNA Eeeu sunt A-a-a-a-na
Rechinul cască botul.
RECHIN 1 Aaaahhhaaa
ANNA cade din picioare. Toți peștii se înghesuie la geam și privesc îngrijorați spre Anna. Dar ea se ridică imediat.
(…)  
ANNA cântă
Eu nu știu
cine e tatăl meu
câteodată-l visez
Nu are chip
doar un surâs
nu are mâini
numai tandrețe
față de mine
OAIE 2 Trist
trist
trist
TALE cântă
Tatăl meu a văzut
în războiae
lucurui pe care nimeni nu trebuie
să le vadă
fiindcă nimeni nu le suportă
Acum nu mai vrea să vadă nimic
iar familia trăiește
din pensia lui de orb
și, dacă dintr-o dată ar putea să vadă din nou,
am avea o problemă
OAIE 1 Trist
trist
trist
OLLI cântă
Tatăl meu a vrut să salveze pădurea tropicală
pentru asta e acum prea târziu
acum vrea să salveze cel puțin acuzativul
OAIE 1 E cumva profesor
OLLI Da
OAIE 2 Trist
Trist
Trist
OLLI cântă
Părinții mei sunt despărțiți
nu-i văd prea des
OAIE 2 Trist
tr...
OLLI Gura
Problemele sunt importante
pentru inspirația muzicală
Fără probleme
nu poți să faci muzică
(…)  
FOTOGRAFUL Eventual ai putea să cânți
numai că asta nu se vede în poză
Ești total încordată
Ia și tu o bomoboană de lemn dulce
Îi dă o bomboană roz
FOTOGRAFUL În clipa asta ești cu adevărat
o frumusețe desăvârșită
Încă un pic de lumină pe ochi
ANNA Și c-c-c-ce e cu ceilalți
FOTOGRAFUL Deci
dacă tu mai vezi aici pe altcineva
înseamnă că încă n-ai mâncat destul
din astea
Hai ia
Îți aduci aminte de Alice
Ceva interesant se întâmplă
de fiecare dată când mănâncă ceva
ANNA Și c-c-c-ce-i cu peretele ăla
De ce vine așa de aproape
FOTOGRAFUL Deci dacă încă mai vezi peretele de vizavi
înseamnă că tot n-ai mâncat destul
Peretele dispare, în locul lui apar uriași melci roz, care produc bale albastre de culoarea cerului.
ANNA scoate un țipăt.
ANNA Asta ce mai e
FOTOGRAFUL Unde
ANNA Aici pe covor
FOTOGRAFUL Ce-i acolo
ANNA O urechelniță      
E o urechelniță acolo
Urechelnița cântă. ANNA se prăbușește.
FOTOGRAFUL Nu te mai ții pe picioare.
O duce pe canapea.
FOTOGRAFUL Poți să mă folosești pe post de pernă de aer
OILE iau cuvântul.
OAIA 1 Totul îmi pare atât de cunoscut
OAIA 2 Cândva, și nouă ni se promisese un rol
OAIA 1 E mult de atunci
E mult de atunci
OAIA 2 Ne-am împăiat proaspăt special pentru asta
OAIA 1 Arătăm superflocoase
OAIA 2 Pe urmă am așteptat
rolul acesta...
OAIA 1 Comic
Comic
Comic
FOTOGRAFUL o sărută pe ANNA.

 

Kerstin Specht

Kerstin Specht (n. 1956) a studiat germanistica și teologia evanghelică la München, a făcut și actorie și a absolvit și facultatea de televiziune și film din München. Începând din anul 1988, scrie pentru scenă. A scris zeci de piese de teatru, inlcusiv pentru copii. Este membră a PEN Clubului german. Printre numeroasele premii cu care a fost distinsă de-a lungul carierei, se cuvin menționate Premiul Fundației autorilor din Frankfurt (1989), Premiul Friedrich Baur al Academiei Bavareze a Artelor (1991), Premiul Else Lasker Schüler pentru dramaturgie (1993), Marieluise-Fleißer-Preis (2005)