TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Kerstin Specht
Într-un Acvariu care este pe punctul de a închide programul de vizită, o adolescentă își întârzie plecarea și intră în dialog cu vietățile din bazin (rechini, un biban țepos, o caracatiță), după care se aruncă în apă, printre ei. Paznicii o descoperă și o dau afară, în ploaie. În stația de autobuz, fata întâlnește alți 4 adolescenți, puțini mai mari decât ea (ei au 15 ani), care se prezintă drept o trupă pop în curs de lansare. De fapt, toți cinci sunt copii proveniți din familii destrămate, sau cu părinți decedați, au fugit de acasă și încearcă să facă ceva pe cont propriu: muzică live. Băieții trăiesc deja împreună, într-un teatru care urmează a fi demolat, loc în care o adăpostesc și pe micuța Anna. Decid că ea va fi solista din concertul lor. Între Anna și Olli, chitaristul și vocalisul trupei, se leagă o idilă absolut predictibilă, ceea ce va naște mici gelozii interne în gașca băieților.
În timp ce adolescenții pregătesc teatrul pentru concert, noul proprietar și șeful echipei de muncitori pregătesc dărâmarea lui. Au loc conflicte între cele două tabere, conflicte în urma cărora proprietarul locului, Mr. Shark, decide să nu mai construiască un mall multiplex, ci să prezerve teatrul; ba chiar să îi ajute pe tineri să marcheteze concertul. Astfel, apare în peisaj un fotograf care, pe lângă shootingul de promovare, își oferă și serviciile de dealer de droguri, oferindu-i Annei substanțe halucinogene. Pe lângă faptul că animalele împăiate din teatrul în plină dezmembrare vorbeau și cântau deja, acum, sub influența drogurilor consumate, ei încep să anime muzical și alte entități biologice: insecte, moluște...
Într-un final, teatrul este salvat și tot salvați sunt și peștii vorbitori, pe care conducerea decisese să-i scaneze și să transforme întregul loc într-un muzeu cu holograme marine. Happy end-ul are loc în teatru, unde un concert pop de proporții îi aduce pe scenă alături de trupa live și pe locatarii bazinelor cu apă de la Acvariu.
În timp ce adolescenții pregătesc teatrul pentru concert, noul proprietar și șeful echipei de muncitori pregătesc dărâmarea lui. Au loc conflicte între cele două tabere, conflicte în urma cărora proprietarul locului, Mr. Shark, decide să nu mai construiască un mall multiplex, ci să prezerve teatrul; ba chiar să îi ajute pe tineri să marcheteze concertul. Astfel, apare în peisaj un fotograf care, pe lângă shootingul de promovare, își oferă și serviciile de dealer de droguri, oferindu-i Annei substanțe halucinogene. Pe lângă faptul că animalele împăiate din teatrul în plină dezmembrare vorbeau și cântau deja, acum, sub influența drogurilor consumate, ei încep să anime muzical și alte entități biologice: insecte, moluște...
Într-un final, teatrul este salvat și tot salvați sunt și peștii vorbitori, pe care conducerea decisese să-i scaneze și să transforme întregul loc într-un muzeu cu holograme marine. Happy end-ul are loc în teatru, unde un concert pop de proporții îi aduce pe scenă alături de trupa live și pe locatarii bazinelor cu apă de la Acvariu.
„Textul evocă un mers pe sârmă cu alunecări și reveniri, admițând faptul că sârma ar fi realitatea convențională, iar lumea de dedesubt – tărâmul imaginației puberale, dublat de zonele pe care le putem accesa dacă folosim droguri. Granița dintre real și ficțiune este complet ștearsă în Steely Blue; ba, mai mult – nici nu pare să fi existat vreodată. Iar ceea ce este cel mai interesant, nici atunci când acțiunea capătă pentru o vreme dimensiunea concretului cotidian, fantasticul nu se retrage complet, pentru a lăsa locul realului, așa cum îl percepem ca adulți.
Replicile patinează din proză în vers și invers. Subtitlul de ‚muzical‘ pe care îl are piesa se regăsește în alcătuirea sa, dar tot de o manieră neconvențională, fără vreo structură consacrată a genului și fără vreun algoritm anume.
Tratând problemele preadolescenților lipsiți de ghidarea sau atenția familiei, povestea nu conține deloc mesaje-clișeu din sfera educațională, nu condamnă, nu judecă, nu dă verdicte și sfaturi. Morala întâmplărilor nu este întotdeauna aceea că binele învinge, așa cum suntem obișnuiți din piesele pentru cei sub 18 ani. La nivel de acțiune principală, desigur că binele va ieși câștigător la final, dar cu prețul unor sacrificii și al unor experiențe nu tocmai recomandabile pentru minori. Partea optimistă a piesei este însă aceea că cei forte tineri rezistă și reușesc, indiferent de dramatismul biografic și de obstacolele prezente.“ (Victor Scoradeț)
Replicile patinează din proză în vers și invers. Subtitlul de ‚muzical‘ pe care îl are piesa se regăsește în alcătuirea sa, dar tot de o manieră neconvențională, fără vreo structură consacrată a genului și fără vreun algoritm anume.
Tratând problemele preadolescenților lipsiți de ghidarea sau atenția familiei, povestea nu conține deloc mesaje-clișeu din sfera educațională, nu condamnă, nu judecă, nu dă verdicte și sfaturi. Morala întâmplărilor nu este întotdeauna aceea că binele învinge, așa cum suntem obișnuiți din piesele pentru cei sub 18 ani. La nivel de acțiune principală, desigur că binele va ieși câștigător la final, dar cu prețul unor sacrificii și al unor experiențe nu tocmai recomandabile pentru minori. Partea optimistă a piesei este însă aceea că cei forte tineri rezistă și reușesc, indiferent de dramatismul biografic și de obstacolele prezente.“ (Victor Scoradeț)
Distribuția: 6 femei, 17 bărbați
Atât în Germania, cât și în România, piesa nu a fost încă jucată.
Atât în Germania, cât și în România, piesa nu a fost încă jucată.
Verlag der Autoren GmbH & Co, KG
Taunusstraße 19
60329 Frankfurt am Main
Cahrlotte Brombach
brombach@verlagderautoren.de
Drepturile asupra traducerii în lima română: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
Taunusstraße 19
60329 Frankfurt am Main
Cahrlotte Brombach
brombach@verlagderautoren.de
Drepturile asupra traducerii în lima română: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
PAZNICUL | Ora închiderii |
Publicul se înghesuie spre ieșire, luminile se sting, doar acvariile mai rămân luminate.
Bibanul spinos, prost dispus, încearcă să înhațe un pește-papagal, țiparul îi administrează un șoc electric, numai fiindcă nu-i plac culorile lui, myxocyprinus asiaticus se dă la o tânără anemonă. Pur și simplu, cu toții se plicitsesc de moarte după ce vizitatorii au plecat.
Dar dintr-odată se mișcă ceva. De după panoul cu inscripția ”Reptile în dreapta amfibii în stânga”, o fetiță cu părul negru se extrage dintr-un palton gri, ea s-a înțepat într-un cârlig de pescuit uitat pe acolo.
SONG ANNA | Când mă-nțep în degețel Tristețe curge din el Și chiar și gâtul de mi-l rup Nimeni nu bagă de seamă Căci nu am tată nu am mamă |
ANNA | Numai peștii sunt prieteni mei Muți, așa cum aș vrea Și eu să fiu Ei nu plâng Ei înoată în lacrimi Și nimeni nu vede |
Cei doi rechini-ciocan înoată până la peretele de sticlă. Ochii lor strălucesc. | |
RECHIN 1 | În sfârșit, rămâne și cu noi cineva Taci că mi se umezesc ochii Tu cine ești |
ANNA | tace. |
RECHINUL 1 | Ai ceva la urechi Nu știi să vorbești |
ANNA | Nnnnnu știam că puteți să vorbiți |
RECHINUL 2 | Sigur că putem |
ANNA | Atunci cu ce vă deosebiți de noi |
RECHINUL 1 | Noi nu fumăm |
ANNA | Aaaahhhaaa |
ANNA se bâlbâie. Asta i se întâmplă întotdeauna când e agitată. | |
ANNA | Eeeu sunt A-a-a-a-na |
Rechinul cască botul. | |
RECHIN 1 | Aaaahhhaaa |
ANNA cade din picioare. Toți peștii se înghesuie la geam și privesc îngrijorați spre Anna. Dar ea se ridică imediat. | |
(…) | |
ANNA | cântă Eu nu știu cine e tatăl meu câteodată-l visez Nu are chip doar un surâs nu are mâini numai tandrețe față de mine |
OAIE 2 | Trist trist trist |
TALE | cântă Tatăl meu a văzut în războiae lucurui pe care nimeni nu trebuie să le vadă fiindcă nimeni nu le suportă Acum nu mai vrea să vadă nimic iar familia trăiește din pensia lui de orb și, dacă dintr-o dată ar putea să vadă din nou, am avea o problemă |
OAIE 1 | Trist trist trist |
OLLI | cântă Tatăl meu a vrut să salveze pădurea tropicală pentru asta e acum prea târziu acum vrea să salveze cel puțin acuzativul |
OAIE 1 | E cumva profesor |
OLLI | Da |
OAIE 2 | Trist Trist Trist |
OLLI | cântă Părinții mei sunt despărțiți nu-i văd prea des |
OAIE 2 | Trist tr... |
OLLI | Gura Problemele sunt importante pentru inspirația muzicală Fără probleme nu poți să faci muzică |
(…) | |
FOTOGRAFUL | Eventual ai putea să cânți numai că asta nu se vede în poză Ești total încordată Ia și tu o bomoboană de lemn dulce |
Îi dă o bomboană roz | |
FOTOGRAFUL | În clipa asta ești cu adevărat o frumusețe desăvârșită Încă un pic de lumină pe ochi |
ANNA | Și c-c-c-ce e cu ceilalți |
FOTOGRAFUL | Deci dacă tu mai vezi aici pe altcineva înseamnă că încă n-ai mâncat destul din astea Hai ia Îți aduci aminte de Alice Ceva interesant se întâmplă de fiecare dată când mănâncă ceva |
ANNA | Și c-c-c-ce-i cu peretele ăla De ce vine așa de aproape |
FOTOGRAFUL | Deci dacă încă mai vezi peretele de vizavi înseamnă că tot n-ai mâncat destul |
Peretele dispare, în locul lui apar uriași melci roz, care produc bale albastre de culoarea cerului. ANNA scoate un țipăt. |
|
ANNA | Asta ce mai e |
FOTOGRAFUL | Unde |
ANNA | Aici pe covor |
FOTOGRAFUL | Ce-i acolo |
ANNA | O urechelniță E o urechelniță acolo |
Urechelnița cântă. ANNA se prăbușește. | |
FOTOGRAFUL | Nu te mai ții pe picioare. |
O duce pe canapea. | |
FOTOGRAFUL | Poți să mă folosești pe post de pernă de aer |
OILE iau cuvântul. | |
OAIA 1 | Totul îmi pare atât de cunoscut |
OAIA 2 | Cândva, și nouă ni se promisese un rol |
OAIA 1 | E mult de atunci E mult de atunci |
OAIA 2 | Ne-am împăiat proaspăt special pentru asta |
OAIA 1 | Arătăm superflocoase |
OAIA 2 | Pe urmă am așteptat rolul acesta... |
OAIA 1 | Comic Comic Comic |
FOTOGRAFUL o sărută pe ANNA. |
Kerstin Specht
Kerstin Specht (n. 1956) a studiat germanistica și teologia evanghelică la München, a făcut și actorie și a absolvit și facultatea de televiziune și film din München. Începând din anul 1988, scrie pentru scenă. A scris zeci de piese de teatru, inlcusiv pentru copii. Este membră a PEN Clubului german. Printre numeroasele premii cu care a fost distinsă de-a lungul carierei, se cuvin menționate Premiul Fundației autorilor din Frankfurt (1989), Premiul Friedrich Baur al Academiei Bavareze a Artelor (1991), Premiul Else Lasker Schüler pentru dramaturgie (1993), Marieluise-Fleißer-Preis (2005)