Acces rapid:

Mergi direct la conținut (Alt 1) Mergi direct la navigarea primară (Alt 2)

Discriminarea Romă


Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Unprejudiced” cu sprijinul Programului Parteneriatului Estic și al Ministerului Federal de Externe al Germaniei în ianuarie 2022.

Autoare:
Anja Lordieck
Ana Kikaleishvili
Iryna Sayevich

„Vor să ne ucidă, ne amenință. Ne este teamă să ne trimitem nepoții la școală. Copiilor noștri le este frică să se ducă la serviciu” – au declarat, emoționați și speriați, membrii comunității de romi din orașul Irpin din apropierea capitalei Ucrainei. În toamna anului 2021, peste zece femei și copii au fost nevoiți să solicite protecție.
Roma Discrimination © Jambul Meliamedovi Ei vorbesc bine limba ucraineană și au povestit că locuiesc în Irpin din anii 1950, iar câteva generații de copii le-au crescut aici. Aceștia au mers la școală și la muncă cu localnicii și acum sunt acuzați că sunt traficanți de droguri – chiar dacă nu de către locuitorii din zonă.
Îi roagă pe toți cei care îi cunosc să confirme că nu au vândut niciodată droguri.

Acest clip video, în care ei cer ajutor, este înregistrat pe fundalul unui zid cu inscripții care îndeamnă la alungarea romilor din oraș. Protagoniștii se află într-o curte îngrijită, în care locuiesc mai multe familii de romi. Ei arată resturi de artificii și de fumigene aruncate în ziua precedentă de câteva sute de persoane, majoritatea bărbați, în apropierea caselor de romi.

„Afară cu traficanții de droguri”, „Moarte traficanților“ și „Afară cu țiganii din Irpin” - au strigat organizatorii acțiunii împotriva romilor, filmând totul în direct pe rețelele de socializare.

Protestul a survenit în urma unui mic conflict domestic dintre doi adolescenți romi și un voluntar local. Tânărul a susținut că a fost atacat de romi, iar conflictul domestic a degenerat în mari proteste xenofobe.

Xenofobia împotriva romilor este larg răspândită nu numai în Ucraina, ci și în întreaga Europă și în țările post-sovietice. Sondajul privind romii, 2012 și EU-MIDIS II, 2016, confirmă faptul că nivelurile de discriminare a romilor în diferite domenii ale vieții rămân îngrijorător de ridicate în întreaga UE. De ce sunt discriminați romii, cum s-au schimbat atitudinile față de ei de-a lungul anilor și cum se poate reduce nivelul de discriminare? Vom căuta răspunsuri la toate aceste întrebări în trei țări diferite din Europa Centrală și de Est – Germania, Ucraina și Georgia.


Câți romi trăiesc în aceste țări? 

Number of Roma by sex in Georgia
© Geostat

În comparație cu alte țări europene, procentul de așezări populate de romi în Georgia este mult mai mic. Cu toate acestea, romii sunt prezenți în număr mare în mediul urban. Conform datelor oficiale Geostat, numărul romilor din Georgia se ridică la puțin peste 600, dar, potrivit unor surse neoficiale, numărul lor depășește 2000. Într-un interviu acordat Radio Europa Liberă, Elene Proshikiani, purtătoare de cuvânt a comunității rome, a declarat că, adesea, personalul Geostat nu a pus piciorul în casele în care locuiau romi. „Motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru a fost fie că nu au găsit pe nimeni acasă, fie că le-a fost teamă.“
În 2012, guvernul georgian a lansat un program menit să ia în evidență membrii comunității rome pentru a le permite să își facă cărți de identitate. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe eforturi și în această privință, concluzionează un studiu din 2017 al Georgian Reform Association (Asociația pentru Reformă în Georgia – GRASS). Potrivit unui raport din 2014 al guvernului georgian, „aproximativ 80% dintre romii care trăiesc în Georgia au acte de identitate și certificate de naștere“. Totuși, aceste date sunt mai puțin fiabile, având în vedere dificultatea de a stabili numărul de romi care trăiesc în Georgia, deoarece mulți dintre ei nu au acte de identitate.
Condițiile de viață ale romilor sunt relativ mai bune în vestul Georgiei, comparativ cu estul țării. În est, romii nu dispun de locuințe înregistrate, trăind în adăposturi temporare și corturi.

În Ucraina locuiesc mai mulți romi - potrivit diferitelor estimări, între 200.000 și 400.000 de persoane. Nu există date recente exacte, deoarece ultimul recensământ din Ucraina a avut loc cu 20 de ani în urmă, în 2001. Conform acestuia, 47.917 persoane s-au declarat de etnie romă. Nu a mai avut loc un alt recensământ în toți acești ani, întrucât este foarte costisitor, susțin oficialii ucraineni.  Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova, invocă însă un alt motiv. Ea a declarat că este greu de stabilit câți romi trăiesc în Ucraina, deoarece mulți dintre ei nu au acte. Potrivit Monitorizării situației drepturilor omului a romilor din Ucraina din 2014, în Odessa, Kropyvnytskyi și Uzhhorod, între 30% și 40% dintre romii locali (și 10%-15% dintre femei) au declarat că nu aveau cel puțin unul dintre documentele necesare pentru a avea acces la o serie de servicii. La Mukachevo (în regiunea Zakarpattia), doar 1.500 din 10.000 de romi dețineau pașapoarte. Dar activistul pentru drepturile romilor, Zola Kondur, a declarat că situația tinde să se îmbunătățească, întrucât există organizații publice care îi ajută pe romi să își facă acte.

Problemele cu actele sunt răspândite în toată Europa. Potrivit US Institute of Diplomacy and Human Rights (Institutul american pentru diplomație și drepturile omului), aproximativ 70% dintre romi și sinti sunt apatrizi în Europa. Distincția dintre romi și sinti este folosită doar în Germania, Austria și în unele părți din nordul Italiei. Sinti sunt descendenții grupurilor de romi care au migrat în țările vorbitoare de limbă germană încă din secolele al XIV-lea și al XV-lea. În schimb, romii au venit în Germania începând cu mijlocul secolului al XIX-lea sau chiar din anii ‘1960, ca muncitori invitați, iar în anii 1990, ca refugiați din Iugoslavia. În Germania nu există sondaje oficiale cu privire la numărul de sinti și de romi care locuiesc în această țară. Motivul este că, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nu a mai realizat statistici privind populația și datele socio-economice pe bază etnică. Se estimează însă că numărul acestora variază între 70.000 și 150.000.

Cum a început discriminarea împotriva romilor?

Discriminarea romilor și a sintilor din Germania a început cu secole în urmă și a atins apogeul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1943, 23.000 de romi și sinti au fost deportați în lagăre de concentrare, unde aproximativ 20.000 dintre ei au fost uciși. Romii și sintii care erau căsătoriți cu persoane cu origini germane nu au fost, de obicei, deportați. Cu toate acestea, ei și majoritatea copiilor lor au fost sterilizați forțat. 
Abia în 1982, la 37 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, genocidul romilor a fost recunoscut de cancelarul Helmut Schmidt după ce asociațiile de romi au exercitat presiuni. Unii mai așteaptă și astăzi despăgubiri.
După genocid, inițial nu a existat nicio clarificare și niciun sprijin pentru romii care s-au întors din lagărele de concentrare. „Aceasta a fost o experiență traumatizantă pentru cei afectați, care oricum își pierduseră toată încrederea în stat.”, explică istoricul Frank Reuter. „În timpul războiului li s-a luat tot. Când s-au întors, au fost prezentați ca niște criminali. Primăriile i-au plasat pe romii nevoiași în zone sărace și în suburbii. Acolo au fost împinși la marginea societății.“
Și în Ucraina a avut loc un genocid al romilor de către naziști. Potrivit lui Miriam Nowicz, director al Muzeului Luptătorilor din ghetoul din Varșovia, 300.000 de romi au căzut victime genocidului din Rusia, Ucraina și Crimeea.
Dar tratamentul aplicat romilor nu a fost întotdeauna crud. Prima mențiune referitoare la romi pe teritoriul Ucrainei datează din secolul al XV-lea. Acestea sunt date menționate în raportul Grupului internațional pentru drepturile minorităților și al Fundației femeilor rome „Chirikli”. La acea vreme, romii se ocupau în principal cu prelucrarea fierului, cu trocul și cu creșterea cailor. Adesea erau colegi, prieteni sau chiar cumetri cu ucrainenii. Dar stilul de viață nomad al romilor nu se potrivea cu niciunul dintre regimurile politice din Ucraina. Toate au încercat să îi sedentarizeze pe romi. În plus, în perioada Uniunii Sovietice, romii au fost supuși represiunii staliniste. Bunăoară, în mai 1944, după ce Uniunea Sovietică a preluat controlul asupra Crimeii, majoritatea romilor din Crimeea au fost deportați în Asia Centrală. Mii de persoane au murit pe drum. Unii romi din Crimeea au părăsit zonele de deportare forțată după moartea lui Stalin.

De la mijlocul anilor ‘1950, autoritățile sovietice au încercat să relocheze romii cu forța, în special în zonele rurale și adesea în condiții care nu corespundeau standardelor normale de trai.

În anii ‘1990, mulți romi se aflau sub pragul sărăciei. Economiile unor țări post-sovietice s-au prăbușit în acea perioadă, astfel încât romii au început să migreze spre marile orașe pentru a-și găsi un loc de muncă. Timp de un deceniu au fost nevoiți să trăiască în tabere temporare, strângând fier vechi și materiale reciclabile. În anii ‘90, părinții își amenințau adesea copiii cu romi – povestește șeful programului pentru romi al Fundației Internaționale Renașterea, Serhiy Ponomaryov.

În ceea ce privește Georgia, cei mai mulți romi au migrat aici după Holodomorul din Ucraina. Conform datelor din 2009 ale Centrului European pentru Probleme Minoritare, ECMI, romii care trăiesc în Georgia sunt originari fie din Ucraina, fie din Rusia. Elene Proshikiani a declarat că, în urmă cu aproximativ 40 de ani, în Georgia trăiau mult mai mulți romi; după cel de-al Doilea Război Mondial, numărul lor a ajuns la 10.000. Romii au fost mereu în căutarea unor condiții de viață mai bune, iar migrația lor aici s-a datorat faptului că Georgia era lipsită de conflicte la acea vreme, în timp ce în Ucraina erau persecutați.

Totul s-a schimbat și s-au acumulat multe elemente negative”, își amintește Elene Proshikiani, într-un interviu acordat postului public de televiziune. „Romii de aici s-au retras complet, s-au distanțat de restul populației. Ei nu vorbesc limba georgiană, iar 95% dintre ei nici măcar nu știu să citească și să scrie.”

De la distanță la violență

În Ucraina, discriminarea împotriva romilor a dus chiar și la acte de violență fizică. Cel mai cunoscut caz a avut loc în vara anului 2018 la Liov.

Seara târziu, un grup de bărbați a atacat o tabără de romi. Acolo trăiau zece membri ai comunității rome care colectau fier vechi. Bărbații au înjunghiat mai mulți romi. Un tânăr de 23 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite: un băiat de 10 ani, un bărbat de 19 ani și o femeie de 30 de ani.

Poliția a reținut în scurt timp 14 atacatori: aceștia aveau un plan bine ticluit cu privire la modul în care urmau să acționeze, fiecare având sarcina lui. Toți suspecții aveau 16-17 ani, unul singur având 20 de ani.  Ziarul local a relatat că băieții aveau propriul lor canal de YouTube, unde era salvat clipul video „Safari cu romi”. Clipul a fost șters după atac.
 
Personalitățile publice au reacționat imediat la această tragedie. Comisarul pentru Drepturile Omului, primarul din Liov, activiști pentru drepturile omului, deputați și alte persoane au postat mesaje pe Facebook în care au cerut ca vinovații să fie pedepsiți. Au existat însă și persoane care au dat vina pe victime pentru tragedia întâmplată.
Atacul a devenit un subiect de referință în mass-media de la nivel regional și național.

„Acum, nivelul violenței fizice s-a redus, în mare parte pentru că poliția este mai activă în a o anticipa. În acest moment, agresiunea a trecut de la sfera fizică la cea verbală”, susține directorul programului pentru romi al Fundației "Renașterea", Serghei Ponomaryov.

De la începutul anului și până în noiembrie 2021, Biroul Comisarului pentru Drepturile Omului a primit 13 rapoarte privind acte de discriminare împotriva romilor, cele mai multe dintre ele acuzând discursuri care incită la ură.

În Germania, infracțiunile împotriva romilor nu sunt înregistrate ca atare, ci ca infracțiuni cu caracter rasist general. În consecință, amploarea acestora este neclară. Cu toate acestea, există cazuri individuale care arată că și aici discriminarea se exprimă, parțial, prin violență.

Așa s-a întâmplat și în 2019, când o femeie germană a atacat cu un cuțit o familie de romi în metroul berlinez, din motive rasiste. În același an, cinci tineri au hărțuit o familie de romi într-o rulotă, la Erbach-Dellmensingen, în districtul Alb-Donau. La sfârșitul lunii mai 2019, unul dintre bărbați a aruncat o torță aprinsă în rulotă, care s-a stins după câteva minute.
Violența nu vine însă doar din exteriorul comunității. Femeile și fetele rome din Georgia cad adesea victime ale actelor de violență domestică.
Conform unui studiu GRASS, din cei 23 de romi care au participat la sondaj, 21 au declarat că au fost victime ale violenței din cauza faptului că nu au adus acasă bani suficienți sau și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că au fost înșelate de soții lor. În cazurile de violență domestică, nu doar soții sunt cei care acționează ca agresori. Mulți participanți au declarat că au fost, de asemenea, victime ale abuzului fizic din partea membrilor familiei lor, în principal a părinților.

Care este nivelul curent de discriminare împotriva romilor?

Discriminarea nu degenerează întotdeauna în violență. Cu toate acestea, romii și sinti sunt expuși la rasismul cotidian.

Ruždija Sejdović tocmai ce ieșea dintr-un supermarket german într-o zi de la mijlocul lunii noiembrie 2021, când a observat privirile disprețuitoare ale unui alt bărbat care aștepta lângă mașina sa în parcare. „M-am gândit că poate era gelos din cauza Mercedesului meu scump. Îmi plac mașinile mari și de calitate, iar el avea o mașină veche și ieftină.” Imediat s-a gândit, însă, că această situație i-ar putea aduce necazuri. Și-a zis să nu îl bage în seamă și s-a apucat să își încarce cumpărăturile din căruciorul de cumpărături, în portbagajul mașinii.  „Apoi m-am lovit de cărucior, iar acesta s-a deplasat câțiva centimetri spre mașina bărbatului.” Și atunci a pornit scandalul. „Bărbatul a început să țipe la mine: vezi ce faci cu căruciorul ăla, aș putea chema poliția! Ia-l de aici și întoarce-te de unde ai venit!“, povestește Sejdović. Deși bărbatul părea cumva reținut, Sejdović s-a speriat puțin. „Am plecat repede și chiar am uitat să-mi scot moneda din coșul de cumpărături”, a povestit el, rămânând cu sentimentul neplăcut de a fi fost identificat ca ne-german doar din cauza aspectului său, deși locuiește în Germania de peste 30 de ani și se simte cetățean al orașului Köln, indiferent de ce spune lumea.

Romii și sinti sunt discriminați în Germania și astăzi. Acest lucru este demonstrat de raportul Comisiei Independente vizând antițigănismul din 2021, constituită de Ministerul Federal de Interne. Studiile arată că minoritatea sinti și romă este unul dintre grupurile față de care populația germană își exprimă cel mai deschis respingerea.

„Acest lucru nu înseamnă neapărat că respingerea față de alte grupuri este mai mică. Mai degrabă antițigănismul este mai acceptat social în Germania decât, de exemplu, antisemitismul.“, explică politologul Markus End, fost membru al comisiei.  Un alt membru al acesteia, istoricul Frank Reuter, confirmă acest lucru: „Antițigănismul este adânc înrădăcinat de secole în conștiința burgheză“.


Există, de asemenea, studii care doresc să măsoare cât de răspândit este antițigănismul în rândul populației germane. Rezultatele sunt foarte diferite, iar metodele nu sunt, potrivit Comisiei Independente ce vizează antițigănismul, curate din punct de vedere metodologic, din mai multe motive. Cu toate acestea, toate arată în aceeași direcție: există un nivel ridicat de percepții antițigăniste în rândul populației germane, iar romii și sinti se confruntă cu un risc ridicat de discriminare.

Un studiu similar privind distanța socială a fost realizat în Ucraina de către Institutul Internațional de Sociologie din Kiev. Acesta arată că cea mai mare distanță socială se înregistrează între ucraineni și romi.
Ca să fim corecți, același studiu, realizat în același mod, în țările vecine – Polonia și Rusia – a relevat aceleași rezultate.

La data de 24 noiembrie 2016, organul de presă georgian „Digest” a distribuit pe Facebook un clip video intitulat „Experiment social în Tbilisi - un țigan oferă bani“.
Acest clip video prezintă un experiment social în cadrul căruia copiii romi ofereau bani trecătorilor. Majoritatea oamenilor au reacționat negativ, încercând, în mod nepoliticos, să îi evite.
Organizația „Parteneriatul pentru Drepturile Omului” (PHR) a reclamat postarea la Avocatul Poporului din Georgia, considerând că cuvântul „țigan” are un sens discriminatoriu, xenofob, degradant și incită la ură față de romi ca grup etnic.
Avocatul Poporului a răspuns spunând că scopul clipului video a fost acela de a demonstra modul nepoliticos în care membrii comunității tratează copiii care trăiesc și muncesc pe străzi. Cu toate acestea, autorul a încălcat standardele media care asigură interesul superior al copilului.
Avocatul Poporului a mai declarat că termenul „țigan” are o conotație negativă și întărește stigmatul cu care se confruntă copiii romi. Instituția a făcut un apel la organul de presă să elimine clipul controversat de pe pagina de Facebook și, pe viitor, să nu mai utilizeze termeni care ar putea leza demnitatea membrilor grupului vulnerabil și/sau care ar putea duce la o consolidare a stigmatizării și a stereotipurilor despre aceștia.
Clipul video a fost eliminat de pe pagina de Facebook a „Digest”. Cu toate acestea, cel original este încă disponibil pe YouTube.

Discursul de instigare la ură și stereotipurile

În Germania, sintii și romii se confruntă în mod regulat, pe internet, cu discursuri care instigă la ură. Acest lucru se întâmplă mai ales pe rețelele de socializare. Acolo, discursul instigator la ură ajunge uneori până la dezumanizare și chiar la îndemnuri la violență. Utilizarea limbajului este relativ explicită și agresivă. Se vorbește direct despre respingere, ridiculizare și fantezii violente.

Stereotipurile despre romi ca fiind străini și exotici sunt reproduse aproape mereu în literatură, în artă și muzică, precum și în filme. Reportajele jurnalistice despre romi sunt, de asemenea, caracterizate de astfel de stereotipuri.

În Georgia, există o teamă adânc înrădăcinată în societate față de romi.
Mulți oameni se tem de noi pentru că gândesc în stereotipuri”, a declarat unul dintre bărbații romi din cadrul studiului GRASS din Kobuleti. La Leninovka, unul dintre romi a menționat că, pe când era la școală, opiniile negative și atitudinile xenofobe ale colegilor săi și ale părinților acestora față de romi i-au creat multe probleme. Potrivit GRASS, stereotipurile negative despre romi sunt parțial cauzate de lipsa de cunoștințe despre cultura romilor și din cauza imaginii pe care mass-media a creat-o despre ei.
Credem că romii sunt hoți, că te pot hipnotiza, că vor să îți fure bijuteriile. Nu mai este cazul de așa ceva”, constată Elene Proshikiani. Totuși, aceste stereotipuri au apărut la începutul secolului XX, când furtul era unul dintre principalele mijloace de trai pentru romi. „Furau cai unii de la alții. Dacă aveai mai mulți cai, erai lider în comunitate. Unii furau de la alți romi, iar alții, chiar și de la georgieni și ne-georgieni.“
Conform ECMI, romii sunt percepuți de publicul larg ca o masă de oameni murdari și needucați care nu știu decât să cerșească și să facă comerț stradal. Stereotipurile despre romi sunt facilitate de prezența copiilor cerșetori care cutreieră străzile orașului și care, în multe cazuri, nici măcar nu sunt romi. Termenul rusesc „zigan”, utilizat la scară largă, se referea odinioară la copiii nomazi care rătăceau pe străzi, indiferent de etnie.
Romii sunt cunoscuți ca fiind neascultători și având un spirit liber. „Romilor nu le place să fie încadrați într-o categorie, nu le place să li se spună ce să facă“, constată Elene. Adoptarea actelor de identitate era considerată o formă de supunere, un semn de slăbiciune. Cu toate acestea, la ora actuală nu mai este cazul de așa ceva. „Ei știu de ce au nevoie de aceste documente. Pentru că sursa lor de venit este ajutorul social. Aproape 90% dintre romii din Georgia sunt considerați ca făcând parte dintr-o clasă socială inferioară. Ei știu că dacă nu au carte de identitate și cetățenie georgiană, nu vor primi acest ajutor.“
Cu toate acestea, atunci când se adresează agențiilor statale, ei au adesea parte de frustrări. „Atunci când o persoană de etnie romă merge la una dintre agenții și dorește să obțină un act, este tratată prost, ceea ce le înșală încrederea“, afirmă Elene. Acest lucru este confirmat și de studiul ECMI. În ceea ce privește actele deținute de comunitate, situația este gravă în Gachiani, Lilo și Telavi, unde aproximativ jumătate din populația romă nu deține niciun fel de documente. Cauza acestei situații este, pe de o parte, pasivitatea romilor și alegerea de a nu se prezenta în fața organismelor oficiale relevante, iar pe de cealaltă, rezultatul lipsei de interes a acestor structuri oficiale pentru a emite documente pentru romi.

Dacă numărul actelor de violență fizică a scăzut de-a lungul anilor în Ucraina, discursurile care instigă la ură au rămas constant la un nivel ridicat.
 
„Până în anii 2016-2015, chiar și structurile oficiale publicau rapoarte cu conținut discriminator la adresa romilor, acestea fiind mai apoi republicate în mass-media. Din 2015, structurile statale, cum ar fi poliția, procuratura și autoritățile locale, au încetat să mai facă acest lucru. Dar mass-media continuă în continuare această practică, mai ales în regiunea Zakarpattia și în Odessa, unde locuiesc cele mai mari comunități de romi“, afirmă Serhiy Ponomaryov, directorul programului pentru romi al Fundației Internaționale Renașterea.
 
O incidență și mai ridicată a discursurilor instigatoare la ură se înregistrează pe rețelele de socializare. Există chiar unele grupuri în care oamenii discută despre așa-numite „safari”, „vânătoare de romi”. Este o analogie la safariurile din Africa unde sunt vânate animale. Majoritatea utilizatorilor vorbesc în clișee despre viața romilor, descriindu-i ca fiind hoți, cerșetori sau ridiculizându-le modul de viață. Acestea sunt date furnizate de o fundație a femeilor rome numită „Chirikli” și de rețeaua ERGO, o organizație internațională.

Discriminare și educație

Rata de frecventare a școlii este extrem de scăzută în rândul romilor din Georgia. „Vreau să am o casă mare, mulți bani, o mașină, o piscină mare în spatele casei. Vreau să fiu milionar.“ La asta visează copiii romi. Ei nu reușesc însă să-și
ucă la îndeplinire dorințele. 
Education of Roma
© Geostat
Potrivit Biroului Național de Statistică din Georgia, la recensământul din 2014, niciunul dintre cei 452 de romi cu vârsta de peste 10 ani nu avea studii superioare. Doar 81 dintre ei aveau studii secundare complete, în timp ce 139 dintre ei erau analfabeți.
ECMI a declarat că, în general, în așezările rome din Georgia, doar un număr mic de copii sunt înscriși la școală, iar în unele, ca de exemplu în Lilo, Samgori sau Batumi, nici măcar un singur copil rom nu frecventează școala.
Există mai multe motive pentru lipsa de educație în rândul romilor din Georgia.
Abandonul școlar este frecvent și este rezultatul discriminării directe din partea colegilor de clasă și a profesorilor, după cum notează grupurile de discuție din studiul GRASS din 2017. Această problemă este cât se poate de evidentă în Leninovka, localitate din regiunea georgiană Kakheti. Aici, problema discriminării practicate de populația non-romă este unul dintre principalele obstacole în calea integrării romilor din regiune.
Căsătoriile timpurii și forțate sunt, de asemenea, considerate a fi unul dintre obstacolele în calea obținerii unei educații. Conform unui sondaj realizat la Dedoplistskaro, vârsta medie la căsătorie în rândul respondenților era cuprinsă între 13 și 15 ani. În Rustavi, un lider al comunității, cunoscut sub numele de „Baronul”, a declarat că însurătoarea cu fete de 13-14 ani este normă în comunitatea romă. Cu toate acestea, această practică își pierde încet-încet din aplomb, întrucât romii știu că mariajul timpuriu este ilegal și că ar putea avea consecințe neplăcute.
Conform articolului 1108 din Codul Civil georgian, căsătoria este permisă de la vârsta de 18 ani. Aceasta este posibilă și de la vârsta de 16 ani, însă doar cu acordul tutorilor.
Elene Proshikiani vorbește despre faptul că, în majoritatea cazurilor, căsătoriile timpurii sunt decise de părinți, fetele de etnie romă nedorind să se căsătorească. „Din experiență vă spun că am avut două cazuri în care fetele au fugit de acasă după discuția noastră, pentru că nu doreau să se căsătorească. Una avea deja 18 ani și voia să învețe, dar, în multe cazuri, părinții decid soarta fetelor.“ Elene este de părere că polițiștii locali ar trebui să colaboreze cu aceste familii și să informeze agențiile despre ele, dar nu fac acest lucru, iar fetele nici măcar nu știu cui să se adreseze.
Un studiu GRASS a remarcat că sărăcia și veniturile scăzute ale romilor constituie unele dintre barierele importante din calea accesului la educație. O fată romă a declarat că „majoritatea copiilor nu pot merge la școală din cauza constrângerilor financiare, deși familiile lor ar vrea să îi trimită“. Potrivit GRASS, guvernul trebuie să reducă costurile aferente școlarizării și să asigure transport gratuit pentru copiii școlari, în special pentru cei care locuiesc în sate și așezări izolate.
Pe de altă parte, părinții își trimit copiii să practice comerț stradal sau la cerșit, ceea ce reprezintă o sursă de venit suplimentar pentru familie. Uneori, părinții își țin copiii acasă ca să se ocupe de treburile casnice. În plus, aceștia nu înțeleg nevoia de educație, pentru că nici ei, la rândul lor, nu au avut parte de educație. 
Dacă nu le explică nimeni romilor de ce este importantă educația și de ce este necesar să ducă copiii la școală, ei înșiși nu își vor putea da seama“, declară Elene Proshikiani. „Ei cred că au deja o viață perfectă: copiii stau acasă sau se duc la piață cu mama lor, soțul e acasă și are grijă de copii sau lenevește pe o canapea.“

Acest lucru nu este valabil peste tot în Europa. Cu toate acestea, există probleme pentru romi și în școli. În raportul din 2018, Comitetele Consultative ale Consiliului Europei au luat act de xenofobia împotriva romilor din Ucraina. Există încă școli segregate și sub nivelul standardelor pentru copiii romi. În plus, copiii romi sunt suprareprezentați în așa-numitele școli de „educație specială”, unde predarea se face pe baza unor programe școlare adaptate pentru copiii cu nevoi speciale. Același lucru este valabil și pentru romii și sintii din Germania.

De asemenea, există exemple de discriminare a romilor în manualele școlare. De exemplu, experții au găsit un exercițiu de matematică în care hoțul era descris ca fiind o persoană de etnie romă.

Xenofobia educațională a fost exacerbată de pandemie. Serhiy Ponomaryov susține că școala a dedicat mult timp învățământului la distanță în 2020, astfel încât copiii romi care nu aveau gadget-uri nu au putut studia.

Antițigănismul structural

În Germania, persoanele de etnie romă și sinti sunt refuzate la interviurile de angajare sau sunt chiar concediate atunci când se află că sunt de etnie romă sau sinti. Acest lucru i s-a întâmplat lui Ruždija Sejdović. În 1989, Ruždija Sejdović s-a prezentat la Agenția de ocupare a forței de muncă pentru a-și  Ruzdika Sejdovic Ruzdika Sejdovic © Izabela Alibajro găsi un post de ucenic la o tipografie. Totul a decurs bine până când acesta a menționat că este de etnie romă. La următoarea vizită, referentul care fusese anterior foarte prietenos, și-a schimbat brusc și fără vreo explicație atitudinea și i-a comunicat că trebuie să își caute singur un loc de muncă.
„Am fost destul de sigur că acest lucru s-a întâmplat pentru că am spus că sunt de etnie romă”, a declarat Sejdović.

În Germania, persoanele de etnie romă și sinti sunt afectate de discriminare pe piața imobiliară, iar condițiile inumane de locuit sunt obișnuite pentru ele. Ei trebuie să îndure adesea atacuri rasiste din partea vecinilor lor.
Totodată, într-un  studiu realizat de Comisia Independentă vizând antițigănismul, romii și sinti au declarat că au un acces mai slab la educație, locuințe, locuri de muncă și asistență medicală, și că sunt tratați inegal și discriminați de agențiile guvernamentale din Germania.  Acest lucru este valabil și pentru romii din Georgia. În plus, există și alte probleme, cum ar fi necunoașterea limbii georgiene și lipsa unor documente adecvate (inclusiv cărți de identitate și pașapoarte).

Romii din Ucraina au, de asemenea, probleme cu locurile de muncă. Potrivit unui raport din 2018 al UN Women, doar o treime dintre bărbații și femeile de etnie romă aveau un loc de muncă în Ucraina înainte de pandemie. Cel mai adesea era vorba de muncă informală și sezonieră, cum ar fi vânzarea de diverse produse în piețe. Mulți romi și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei.
Discriminarea împotriva romilor a fost exacerbată, în general, de pandemia de coronavirus. În aprilie 2020, agenția Vox Populi a realizat un studiu sociologic în cadrul căruia a întrebat respondenții romi dacă „au simțit că oamenii îi tratează mai prost de când a început pandemia“. 12% dintre respondenți au spus că nivelul de discriminare a crescut, iar acest lucru s-a manifestat mai ales în viața de zi cu zi.

Serhiy Ponomaryov a vorbit despre etnicizarea pandemiei.

„În viața de zi cu zi, oamenii i-au acuzat adesea pe romi de răspândirea COVID-19, întrucât presupuneau că nu sunt organizați, că nu respectă condițiile de carantină sau de autoizolare", susține Serhiy Ponomaryov.

În plus, au fost făcute declarații discriminatorii de către personalități publice. În luna aprilie a anului trecut, primarul din Ivano-Frankivsk a declarat, în cadrul unei reuniuni de lucru, că romii ar trebui să fie îndepărtați cu forța din oraș, întrucât aceștia ar agrava situația epidemică. Ulterior, acesta și-a cerut scuze pentru cuvintele sale. Anul acesta, declarații similare au fost făcute de primarul unui alt oraș – Rivne.

Discriminarea din sistemul de sănătate a existat însă și înainte de pandemie. Potrivit activistei pentru drepturile romilor, Zola Kondur, și studiilor derulate de către aceasta în Ucraina, există o problemă cu așa-numitele „secții pentru romi din spitale“. Este vorba despre secții destinate exclusiv persoanelor din această etnie.

„Medicii au explicat acest lucru prin faptul că romii înșiși cereau să fie plasați în acele secții, pentru că s-ar fi simțit mai confortabil printre alți romi, ar fi putut comunica în limba lor și s-ar fi putut ajuta reciproc. Dar dacă citiți rapoartele Centrului European pentru Romi din 2018-2019, veți vedea că calitatea serviciilor medicale în cazul persoanelor care se aflau în astfel de secții segregate a fost mult mai scăzută decât cea a serviciilor din secțiile obișnuite, condițiile de acolo fiind, la rândul lor, foarte proaste. Acum, starea acestor saloane s-a îmbunătățit, unele dintre ele au fost renovate“, a declarat Zola Kondur.

De asemenea, există xenofobie și în rândul poliției. În raportul din 2018, Comitetele Consultative ale Consiliului Europei au semnalat descinderi și percheziții frecvente în așezările de romi, cazuri de violență a poliției împotriva romilor, precum și un răspuns greoi la apelurile privind violența domestică în familiile de romi. Ce-i drept, Ucraina nu dispune de statistici pe criterii etnice în ceea ce privește numărul de infracțiuni comise împotriva romilor sau de către romi.

Politica germană în ceea ce privește azilul

Politică curentă privind azilul îngreunează foarte mult viața romilor emigrați în Germania în ultimii 30 de ani. Statul german discerne între solicitanți de azil legitimi și ilegitimi – persoanele de etnie romă sunt adesea asimilate solicitanților de azil ilegitimi. Dezbaterea pe această temă a început în anii ‘1990, când au avut loc atacuri asupra căminelor de refugiați. Acestea erau asociate unui climat otrăvit, generat de un anumit grup de imigranți – romii. Această argumentație este adesea invocată ca o legitimare a următoarei politici privind azilul. „Înăsprirea condițiilor de acordare a azilului s-a bazat pe argumente antițigăniste. Rasismul din rândurile populației a fost considerat un argument pentru această înăsprire și nu a fost considerat ca fiind, de fapt, adevărata problemă.“, comentează Markus End.
Guvernul german a dorit să promită populației că vor fi acceptate doar persoanele provenite din țări nesigure, în care nu puteau trăi în siguranță. Cei care „doar” fugeau de sărăcie nu aveau să profite de beneficiile statul social german. În acest caz era vorba de romii care „abuzau de instituția azilului“. Prin urmare, au fost definite țările sigure și cele nesigure, iar persoanele din țările considerate sigure au fost expulzate. Această politică privind azilul a dus, în 2014, la definirea Serbiei, Macedoniei și Bosniei-Herțegovina ca țări sigure, acestei definiții alăturându-i-se, în 2015, și Albania, Muntenegru și Kosovo. Cu toate acestea, potrivit raportului menționat anterior al Comisiei Independente vizând antițigănismul, situația romilor din aceste țări nu poate fi considerată sigură. Aceștia sunt discriminați din punct de vedere rasial și sunt excluși din punct de vedere social și economic.
Politica germană din domeniul azilului a făcut ca persoanele de etnie romă să locuiască în Germania timp de trei decenii fără să aibă statut de rezidenți. Potrivit Asociației Federale a Romilor, lipsa statutului de rezidenți, alături de discriminarea zilnică, face ca romii să întâmpine greutăți atunci când își caută o locuință sau încearcă să se întrețină financiar. Unii dintre ei se căsătoresc în cămine pentru refugiați și fac copii în cămine de refugiați. „E ca și cum ar trăi într-o societate paralelă. În cazul multor copii, este similar cu a crește într-o închisoare, pentru că se monitorizează intrările și ieșirile tuturor. Când ajung la școală, le este foarte frică, pentru că trăiesc atât de diferit de ceilalți copii. Și, bineînțeles, nu pot aduce pe nimeni acasă la ei.“, explică Ruždija Sejdović. El lucrează pentru un program școlar care îi ajută pe acești copii să se obișnuiască cu școala.
 
Apoi mai există și cazuri de persoane expulzate care locuiesc în Germania de 20 de ani, sosind aici din țările lor de origine pe când erau copii. În unele cazuri, aceștia nu au nicio relație cu aceste țări, ei nu sunt nici măcar cetățeni ai acestora. Așa că ajung să fie expulzați într-o țară în care sunt considerați imigranți ilegali.

Probleme cu căsătoriile mixte

Există, de asemenea, o atitudine duală față de căsătoriile interetnice între romi și georgieni.
Eliso, o femeie georgiană de 50 de ani, s-a căsătorit cu un rom în urmă cu 20 de ani. Familia romă a primit-o cu multă bunăvoință, însă rudele ei au avut o reacție negativă: „Toți mă certau, vorbeau urât despre soțul meu, mă întrebau ce m-a obligat să fac acest lucru și, în cele din urmă, toți mi-au întors spatele”.
De cealaltă parte, atitudinea romilor față de căsătoriile mixte este oarecum mai deschisă. Vechile tradiții interziceau căsătoriile cu persoane de altă etnie. Elene Proshikiani amintește că, dacă făceau așa ceva, oamenii erau pedepsiți și expulzați din comunitate. Au existat, de altfel, câteva cazuri de acest fel în Georgia. Cu toate acestea, mulți romi țin să menționeze că tradițiile s-au schimbat. „Ador rochiile mini, îmi vin bine”, declară o tânără romă din Georgia. „Dacă soțul meu ar fi fost rom, ar fi trebuit să port rochii lungi, dar fiind cu un georgian, pot purta rochie scurtă. Dar chiar și așa, tatăl meu nu vrea să mă mărit cu un georgian.

Cum se poate diminua discriminarea împotriva romilor?

Elene Proshikiani, reprezentantă a comunității rome din Georgia, consideră că problema discriminării împotriva romilor are la bază lipsa de interes manifestată de structurile statale.
„Dacă arătăm comunității rome că ne pasă de problemele și interesele sale, vom primi cu siguranță un feedback din partea lor. Cu toate acestea, nicio organizație nu prezintă problemele comunității către structurile de stat relevante”, susține Proshikiani.

Romii își păstrează cultura, identitatea și limba, așa că nu se pune problema asimilării comunității. Ei nu vorbesc însă limba de stat, nu au relații de prietenie cu georgienii și nu se consideră ca făcând parte din societate.
„În primul rând este vina vidului informațional în care trăiesc romii. Pe de altă parte, problemele sunt cauzate și de teamă, și de lipsa încrederii. 90% dintre romi se tem că copiii lor vor fi ridiculizați în școli și grădinițe din cauza originii lor“, a adăugat un reprezentant al comunității rome din Georgia.
Potrivit GRASS, este important să începem să sensibilizăm populația cu privire la violența domestică de la o vârstă fragedă, astfel încât tinerii romi să poată recunoaște semnele de violență încă de la început. Astfel, tinerii vor fi motivați să îmbunătățească condițiile de trai din comunitatea lor.
Totodată, GRASS a menționat că este necesară eliminarea piedicilor din calea luării în evidență, inclusiv a tarifelor practicate pentru eliberarea cărților de identitate, pentru ca familiile cu venituri mici să aibă acces la acestea. Luarea în evidență a copiilor ar trebui să fie o prioritate, astfel încât aceștia să poată beneficia de educație școlară.
Studiul mai subliniază și necesitatea unor modificări ale Codului Civil, în scopul prevenirii căsătoriei timpurii a minorilor, chiar și cu acordul părinților lor.
În ceea ce îi privește pe romii înșiși, este necesară creșterea nivelului de conștientizare cu privire la riscurile căsătoriei și ale sarcinii timpurii, la importanța alegerilor și la participarea politică.

Comisia Independentă vizând antițigănismul din Germania formulează diverse recomandări cu privire la demersurile care trebuie făcute, printre altele: recunoașterea genocidului săvârșit de naziști asupra romilor, înființarea unei comisii care să reevalueze nedreptățile comise împotriva romilor, recunoașterea romilor refugiați ca un grup care necesită protecție, precum și implementarea și consolidarea structurilor de participare. Istoricul Frank Reuter consideră că înființarea acestei comisii reprezintă o piatră de hotar și o expresie a democrației avansate din Germania. „Guvernul german a comandat un raport care aruncă o privire critică asupra politicilor sale. În ce altă țară se mai întâmplă așa ceva?“. Markus End, care, la fel ca Frank Reuter, a fost membru al comisiei, este mai degrabă sceptic. „Guvernul a cedat astfel unor presiuni  politice. Dar acest lucru va trebui să se întâmple și pe viitor”. În acordul de coaliție al noului guvern federal, ales la sfârșitul anului trecut, nu există măsuri clare împotriva antițigănismului. Rămâne de văzut dacă raportul va fi urmat și de măsuri. De altfel, Ruždija Sejdović și-ar dori ca romilor să li se permită să se ajute singuri, iar comisiile de combatere a antițigănismului să fie compuse în număr egal din romi și ne-romi. Cu toate acestea, politicienii ar trebui să discute cu asociațiile de romi și să nu decidă după capul lor.
„Iar mass-media ar trebui să înceteze să relateze despre romi ca fiind victime sărace. Acest șablon confirmă prea bine prejudecățile multor persoane, dar nu reflectă realitatea romilor care nu mai trăiesc la marginea societății și care nu au vrut niciodată să trăiască acolo“, a declarat Ruždija Sejdović.

Această poziție este susținută și de activistul ucrainean pentru drepturile romilor, Zola Kundur.

„Sunt prea puține povești pozitive, de succes, despre viața romilor. Bunăoară, despre cum protejează aceștia Ucraina față de agresiunea rușilor“, a spus activistul pentru drepturile omului.
Roma Discrimination © Batumelebi.ge
Logos Unprejudiced
© Goethe-Institut

Sus