Acces rapid:
Mergi direct la conținut (Alt 1)Mergi direct la navigarea secundară (Alt 3)Mergi direct la navigarea primară (Alt 2)

100 de ani de Bauhaus
Opt lucruri pe care trebuie să le cunoașteți despre mișcarea Bauhaus

Fotografie de grup a maeștrilor stilului Bauhaus în Dessau (1926): de la stânga la dreapta: Josef Albers, Hinnerk Scheper, Georg Muche, László Moholy-Nagy, Herbert Bayer, Joost Schmidt, Walter Gropius, Marcel Breuer, Wassily Kandinsky, Paul Klee, Lyonel Feininger, Gunta Stölzl și Oskar Schlemmer.
Fotografie de grup a maeștrilor stilului Bauhaus în Dessau (1926): de la stânga la dreapta: Josef Albers, Hinnerk Scheper, Georg Muche, László Moholy-Nagy, Herbert Bayer, Joost Schmidt, Walter Gropius, Marcel Breuer, Wassily Kandinsky, Paul Klee, Lyonel Feininger, Gunta Stölzl și Oskar Schlemmer. | Foto (detaliu): © picture alliance akg images

Design minimalist, simplitate și eficiență - cum stilul Bauhaus a vrut să schimbe viața.

De Nadine Berghausen

Utopia omului nou

Stilul Bauhaus avea drept obiectiv declarat nici mai mult și nici mai puțin decât sprijinirea comunități prin artă. Un obiectiv ambițios. Stilul Bauhaus visa ca prin intermediul artei aplicate să poată servi ”omului nou”. Pentru Walter Gropius, primul director și fondatorul școlii de artă Bauhaus,  acest lucru însemna, printre altele, împletirea strânsă a diferitelor discipline artistice și meșteșugărești. Obiectele concepute trebuiau să fie croite după procesele de producție, pentru a putea fi fabricate ieftin și rapid. Designul bun trebuia să redevină accesibil în Germania, a cărei economie se afla la pământ în urma Primului Război Mondial.

Spiritul Bauhaus

Conceptul duce cu gândul la o comunitate pașnică de artiști. Să ne imaginăm că în zilele noastre, artiști renumiți - un designer grafic, un arhitect, un creator de modă, un DJ, un artist de scenă și un fotograf - sunt aduși împreună la o școală de artă, izolată, unde trăiesc, predau și dezvoltă idei noi pentru o societate mai bună, dispunând de mijloace financiare limitate. Însă realitatea de la Weimar nu aducea nici pe departe a comunitate creativă armonioasă. Pictorul Josef Albers povestea că artiștii nu au putut cădea de acord asupra niciunui aspect. „Atunci când Vasili Kandinsky zicea Da, eu ziceam Nu, iar când el zicea Nu, eu spuneam Da.” Acest haos artistic era exact ceea ce Gropius își dorea pentru școala sa. ”obiectivul stilului bauhaus este tocmai a nu fi un stil, a nu fi un sistem, o dogmă sau un canon, o rețetă sau o modă! va fi viu atâta timp cât nu se va agăța de formă, ci va căuta fluidul vieții în spatele formei în schimbare!”

De la revoluția în design la școala de arhitectură

Prima perioadă a mișcării Bauhaus de la Weimar (1919 – 1925) a fost marcată de entuziasm și de dorință de acțiune. Gropius a încercat să concentreze ideile și să înființeze ateliere. În timp ce la Weimar se mai experimenta cu idei, la Dessau (1925 – 1932), cel de-al doilea director, Hannes Meyer, a început să taie din costuri. Pentru considerații despre culori și forme de bază lipseau banii, astfel încât atenția s-a mutat pe dezvoltarea conceptelor de construcții sociale. Meyer a vorbit despre o „proletarizare“ a stilului Bauhaus. Într-un final, la Berlin (1932 – 1933), sub conducerea lui Ludwig Mies van der Rohe, mișcarea a lăsat definitiv în urmă ideea inițială de a obține efecte sinergice între disciplinele artistice. Bauhaus a devenit, astfel, o școală de arhitectură.

Fotografie de grup a maeștrilor stilului Bauhaus la Dessau (1926): de la stânga la dreapta: Josef Albers, Hinnerk Scheper, Georg Muche, László Moholy-Nagy, Herbert Bayer, Joost Schmidt, Walter Gropius, Marcel Breuer, Wassily Kandinsky, Paul Klee, Lyonel Feininger, Gunta Stölzl și Oskar Schlemmer. Fotografie de grup a maeștrilor stilului Bauhaus la Dessau (1926): de la stânga la dreapta: Josef Albers, Hinnerk Scheper, Georg Muche, László Moholy-Nagy, Herbert Bayer, Joost Schmidt, Walter Gropius, Marcel Breuer, Wassily Kandinsky, Paul Klee, Lyonel Feininger, Gunta Stölzl și Oskar Schlemmer. | Foto (detaliu): © picture alliance akg images

scrierea cu minuscule

Bauhaus-Plakat von 1929 Bauhaus-Plakat von 1929 | Foto: © picture alliance/Heritage images Ideea de Corporate Identity exista încă de pe vremea mișcării Bauhaus. Nu doar designul locuințelor și al obiectelor de uz cotidian era simplu și eficient, ci și modul de scriere. În anul 1925, Herbert Bayer, tânărul maestru al Atelierului pentru tipărituri și reclame de la Dessau, încuraja în mod consecvent scrierea cu minuscule. De ce? Pentru un mai bun management al timpului. Pe toate antetele era scris: „scriem totul cu litere mici, pentru că astfel facem economie de timp. de ce să folosim 2 alfabete, când cu unul singur obții aceleași rezultate? de ce să scriem cu majuscule, când nu putem vorbi cu majuscule?“ Încălcarea conștientă a regulilor de ortografie valabile era considerată drept semn de modernitate. Însă acest pas a avut și consecințe politice. Plicurile ce aveau ca expeditor „Bauhaus Dessau“ și erau scrise cu minuscule au fost distruse direct de către administrațiile orașelor. Autoritățile se temeau de potențialul comunist al reprezentanților mișcării Bauhaus, suspectați că ar avea o anumită coloratură politică.

Femeile și mișcarea Bauhaus

Fotografie de grup a clasei de țesătorie a Guntei Stölzl (cu cravată) în jurul anului 1927 Fotografie de grup a clasei de țesătorie a Guntei Stölzl (cu cravată) în jurul anului 1927 | Foto: © picture alliance/akg-images Pe Gropius l-a surprins faptul că noua școală de artă a trezit în rândul femeilor același interes ca și în rândul bărbaților. Noua constituție a Republicii de la Weimar le asigura femeilor o libertate neîngrădită de a învăța, astfel încât la școala de artă au obținut locuri de studii și femeile. Cu toate acestea, li s-a făcut viața grea. Pe cât posibil, studentele au fost împinse spre atelierul de textile. Oskar Schlemmer, maestrul Bauhaus pentru pictură murală afirma zeflemitor: „Unde este lână, este și o muiere care țese, chiar și numai pentru a-și omorî timpul.“

Petreceri costumate sălbatice

Cine crede că sub umbrela Bauhaus s-au ascuns numai avangardiști serioși care aveau în cap numai forme geometrice și formule abstracte, se înșeală amarnic. Mișcarea Bauhaus a făcut furori nu numai prin designul său minimalist și revoluționar, ci și prin petrecerile legendare cu tematică și costumate, și prin serile dansante și de teatru. Săptămâni la rând, se lucra la costumele extravagante, se confecționau peruci și se repetau pași de dans. Au fost puse în scenă piese precum Figurale Kabinett (în trad. Cabinetul figural), o parodie despre progres și tehnologie, sau  Das Triadische Ballett (în trad. Baletul triadic), un amestec grotesc de dans, teatru și pantomimă. Austeritatea stilului Bauhaus era numai unul dintre aspectele vieții de la Weimar, Dessau și Berlin.

Orchestră Bauhaus, 1930 Orchestră Bauhaus, 1930 | Foto: © Bauhaus Archiv Berlin

Ridiculizare

Adepții mișcării Bauhaus nu au avut mult de așteptat până când au început a fi ridiculizați din cauza ideilor lor neobișnuite și a separării de tradiție. Filozoful Theodor W. Adorno numea casele cu acoperișul plat „conserve“, iar pictorul olandez Theo van Doesburg afirma sarcastic că stilul Bauhaus proiectează ”marmeladă expresionistă”. La rândul său, filozoful Ernst Bloch percepea această formă de artă ca ”lipsită de istorie”. Însă poate tocmai această puternică reacție negativă a constituit o parte a succesului.

Casă cu acoperiș plat construită în 1926/27 în cartierul stil Bauhaus Dessau-Törten Casă cu acoperiș plat construită în 1926/27 în cartierul stil Bauhaus Dessau-Törten | Foto: © picture-alliance/akg

Cult sectant la Bauhaus

Pictorul și pedagogul reformist Johannes Itten și-a început în anul 1919 activitatea de cadru didactic în cadrul școlii de artă Bauhaus și a preluat rolul unui maestru zen ezoteric. Adulat de elevii săi și urât aprig de opozanți, Johannes Itten a adus la școala Bauhaus învățăturile sectei Mazdaznan. Printre practicile sectei se numărau vegetarianismul, posturile și tehnici speciale de respirație și sexuale. Metodele sale didactice au făcut și ele vâlvă. Repertoriul didactic includea exerciții fizice și de respirație, precum și crizele de furie ale maestrului atunci când elevii nu făceau ce voia el. Johannes Itten a părăsit școala Bauhaus în anul 1923, în urma unei certe avute cu Gropius. Oskar Schlemmer a remarcat sarcastic despre Johannes Itten: „Pentru Itten și cercul său, meditația și ritualurile erau mai importante decât munca.“

Sus