Acces rapid:

Mergi direct la conținut (Alt 1) Mergi direct la navigarea primară (Alt 2)

Dan Vasile

Dan Vasile © Catalin Rucareanu Dan Vasile a inceput cu studii de balet clasic pentru ca mai apoi sa-si descopere pasiunea pentru teatru. Incepe cu facultatea de actorie, joaca in spectacole importante pe scena TNB pentru ca 3 ani mai tarziu sa treaca in fata scenei si sa continue la UNATC cu regia de teatru. Dupa nominalizarea UNITER pentru debut in anul 2000, monteaza un sir de peste 30 de spectacole atat pe texte clasice cat si contemporane. Spectacolul sau de suflet, O noapte taifunoasa - o productie independenta preluata de Teatrul Nottara si invitata ulterior in multe festivaluri - este o adaptare eclectica dupa Caragiale reinterpretat in cheie kabuki. Dedicat lucrului cu actorul pentru maximizarea potentialului individual, in 2011 isi extinde “instrumentarul” profesional cu o certificare in coaching fiind ulterior invitat in zeci de organizatii multinationale pentru ateliere de optimizare a comunicarii si creativitatii in zona de business. Pe langa pasiunea pentru lucrul cu oamenii, pe scena sau in afara ei, explorarea infinitelor posibilitati ale universului muzical ramane o preocupare centrala in toata activitatea sa. Venind in continuarea procesului permanent de reinventare profesionala, finalizarea proiectului “Opera in your pocket” marcheaza debutul sau in regia de opera contemporana.

Sus