3+3 ≠ 6 în Caucazul de Sud
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Unprejudiced” cu sprijinul Programului Parteneriatului Estic și al Ministerului Federal de Externe al Germaniei în ianuarie 2022.
Autori:
Aysel Azizova
Aida Hovhannisyan
Ketevan Khutsishvili
Introducere
La data de 6 octombrie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunțat că Moscova propune crearea unui nou format care să includă Rusia, Turcia și Iran, alături de trei națiuni din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan și Georgia. Potrivit lui Lavrov, formatul ar urma să abordeze problemele de securitate și legăturile economice și de transport dintre aceste țări. Anunțul a fost făcut după întâlnirea cu omologul iranian Hossein Amir-Abdoullahian. Lavrov a declarat că Iranul, Turcia și Azerbaidjanul salută inițiativa și că Rusia va colabora cu colegii armeni. În ceea ce privește Georgia, potrivit ministrului rus de externe, se spera că "în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă", partea georgiană își va manifesta interesul pentru acest proiect. Cu o săptămână înainte de reuniunea miniștrilor de externe, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Soci. Unul dintre subiectele de discuție a fost formatul celor șase națiuni pe care, potrivit lui Erdoğan, Putin era pregătit să îl lanseze.
Ideea de a crea un astfel de format nu este nouă și a fost vehiculată încă de la sfârșitul războiului din Karabah, în noiembrie 2020. În luna decembrie a acelui an, președinții Turciei și Azerbaidjanului au discutat despre crearea unui nou format regional care să includă șase țări. Ideea a fost propusă din nou în ianuarie 2021, după întâlnirea miniștrilor de externe turc și iranian. Mevlüt Çavușoğlu a menționat că ideea nu era susținută doar de Azerbaidjan, ci și de președintele rus Vladimir Putin. Javad Zarif, care la acel moment se afla într-un turneu în Caucazul de Sud, a declarat că formatul urma să includă activități de dezvoltare a regiunii și, în mod specific, o cooperare în domeniul autostrăzilor și căilor ferate, precum și al energiei.
Ideea nu a fost primită cu același entuziasm și în alte țări, mai precis în Georgia și în Armenia. Motivele sunt diferite, dar scepticismul general față de acest format a fost generat de tensiunile dintre potențialii membri, iar aceste tensiuni ar fi greu de depășit astfel încât să se poată ajunge la rezultate semnificative. Trebuie menționat că Armenia nu are relații diplomatice cu Azerbaidjan și Turcia din cauza conflictului din Nagorno Karabah, iar același lucru este valabil și pentru Georgia și Rusia. În acest caz, legăturile diplomatice au fost întrerupte după războiul ruso-georgian din 2008, urmat de ocuparea a 20% din teritoriul georgian și de recunoașterea de către Moscova a independenței regiunilor Abhazia și Țhinvali.
Articolul de față își propune să examineze atitudinea față de acest proiect în trei țări din Caucazul de Sud și să analizeze mai îndeaproape motivele pentru care acestea susțin sau se opun ideii de a crea un format cu trei mari puteri regionale cu propriile interese în Caucazul de Sud, dar și să analizeze ce ar putea însemna acest format pentru securitatea regiunii în general.
Guvernul Azerbaidjanului susține proiectul, dar opinia din interiorul țării nu este uniformă
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și-a confirmat în numeroase rânduri sprijinul pentru formatul 3+3. În interviul acordat CNN în august 2021, el a declarat: „Am discutat în repetate rânduri această chestiune cu fratele meu drag, președintele Recep Tayyip Erdogan, iar pozițiile noastre coincid. Noi susținem acest format și sperăm ca și alte țări să i se alăture. Știu că Georgia nu este pregătită pentru acest lucru, întrucât nu există relații diplomatice între Georgia și Rusia. Aceasta este poziția Georgiei, iar noi trebuie să o respectăm. Cu toate acestea, relațiile dintre țările din regiune sunt foarte importante pentru cooperarea regională, pentru stabilitate și pentru reducerea la zero a riscului unui viitor război.“
Președintele Aliyev a adăugat că în cadrul formatului ar putea fi discutate proiecte specifice, precum deschiderea coridorului Zangezur, care va lega Azerbaidjanul de Nahicevan și va străbate teritoriul armean, sau și alte drumuri.
Poziția oficială de la Baku contrastează cu cea din 2008, când Erdogan a propus crearea platformei de stabilitate și cooperare în Caucaz. Aparent, entuziasmul față de proiectele regionale sugerate de Turcia au crescut după cel de-al doilea război din Karabah și aprofundarea relațiilor dintre cele două țări.
Formatul 3+3 are susținători în Azerbaidjan. Într-un interviu cu politologul Gabil Huseynli, acesta a subliniat că acest format este unul progresist pentru regiune. El a mai declarat că Armenia s-a plâns mereu că se află într-o așa-numită blocadă, iar acest format va scoate Erevanul din impas și îi va permite să se alăture proiectelor internaționale.
„Formatul permite Armeniei să se deschidă către lume. Oamenii din Armenia înțeleg că, dacă acest format funcționează, vor beneficia și ei de el. Se va merge în Europa prin coridorul Meghri, prin căile ferate azere spre Rusia. Moscova le va trimite bunurile de care au nevoie”.
„Formatul 3 + 3 este ideal pentru dezvoltarea economică a regiunii. Căile ferate și liniile de comunicații vor fi complet reconstruite. De fapt, formatul este benefic pentru Uniunea Europeană, iar atâta vreme cât formatul va avea un impact pozitiv asupra pieței europene, își va îmbunătăți în continuare nevoile logistice.”
Azer Gasimli consideră, în această privință, că interesele guvernului și ale statului sunt diferite. Potrivit acestuia, având în vedere că tendințele autoritare au crescut în regiune, scopul formatului 3+3 este să țină Occidentul departe de Caucazul de Sud:
„Vor să controleze tot ce se întâmplă în Caucazul de Sud.” Despre Karabah, Azerbaidjan-Iran, relațiile dintre Turcia și Rusia și celelalte probleme din Caucazul de Sud, Occidentul nu are niciun cuvânt de spus și nici nu le poate controla. Cred că logica principală din spatele atitudinii Georgiei față de acest format este că ea a fost deja integrată în majoritatea instituțiilor occidentale. Din acest motiv, Georgia nu poate participa la acest format. Un alt motiv evident este faptul că Rusia a invadat teritoriile Georgiei. Firește, Georgia nu poate fi prezentă într-o astfel de structură.”
Gasimli consideră că, atunci când vine vorba de interesul statului, acest format nu este potrivit nici pentru Azerbaidjan. Karabah va rămâne sub controlul Rusiei în acest format, iar acest control va fi imposibil de eliminat ulterior. În general, susține Gasimli, Armenia, Rusia și Iran se sprijină reciproc în problemele regionale, ceea ce înseamnă că Azerbaidjanul și Turcia vor fi izolate.
În ciuda faptului că principalul argument adus formatului sunt avantajele economice, Azer Gasimli nu crede că există așa ceva. De asemenea, el consideră că acesta va opri dezvoltarea societății azere:
„Relațiile economice au fost deja stabilite între țări, cu excepția Armeniei și Azerbaidjanului. Dar această problemă poate fi rezolvată cu ușurință între aceste state fără a se crea vreun format. Deoarece ideea formatului a apărut în principal pentru închiderea regiunii, acest lucru nu poate fi bun pentru dezvoltarea societății din Azerbaidjan. Democrația, drepturile omului nu sunt doar valori ale Occidentului, ci și subiecte și probleme universale care privesc Azerbaidjanul și statele din regiune. Aceste state s-au integrat în organizațiile democratice, au semnat convențiile și și-au asumat responsabilitatea pentru acestea. Iar aceste lucruri nu pot fi ignorate.”
Motivele de la baza ezitării - de ce consideră Armenia că formatul este problematic
Chestiunea cooperării regionale este inclusă în planul de acțiune al guvernului armean ca o prevedere importantă și, de la bun început, Armenia a fost interesată de oportunitățile cooperării regionale. Problemele sunt doar la nivel de nuanțe, a declarat primul ministru Nikol Pashinyan într-un interviu acordat postului public de televiziune, comentând posibilul format 3+3 de cooperare regională. În cadrul conferinței de presă din data de 23 noiembrie, primul ministru a anunțat că Armenia nu va discuta despre soluționarea conflictului din Nagorno-Karabah în formatul „3+3”, deoarece există deja formatul de copreședinție a Grupului de la Minsk al OSCE.
„Există o comisie trilaterală pentru a lua în considerare deblocarea comunicațiilor regionale? Aceasta nu ar trebui să existe în formatul ‘3+3’. Planul de guvernare al executivului armean specifică clar rolul important pe care îl va avea politica regională - relațiile din cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, cu Rusia, cu Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, cu Uniunea Europeană și cu Statele Unite sunt foarte importante, dar dorim să ducem o politică mai activă în regiune. Relațiile Armeniei cu Georgia sunt, de asemenea, foarte importante. Dacă vom considera că există oportunități pentru a ne intensifica relațiile și pentru a contura o agendă pozitivă, o vom face. Aceasta este poziția noastră deocamdată. Restul se va lămuri în viitor”, a declarat premierul.
„În urma mandatului primit la alegeri [alegerile parlamentare anticipate din 20 iunie] pentru a inaugura o eră a păcii, considerăm importantă normalizarea relațiilor cu Turcia – și nu doar cea a relațiilor politice, ci și a celor economice. Normalizarea economică ne deschide vaste oportunități. Doar dacă ne uităm la calea ferată Erevan-Kars, vom vedea câte oportunități economice ni se deschid. Și Turcia va beneficia de pe urma căii ferate Erevan-Kars, întrucât nu are o alternativă la aceasta”, a declarat Grigoryan.
acest sens.
Care sunt însă condițiile pentru ca guvernul Armeniei să facă parte din acest format? Potrivit ministrului Afacerilor Externe, Ararat Mirzoyan, Armenia consideră că orice măsură de cooperare regională poate fi eficientă dacă îndeplinește următoarele cerințe:
Formatul trebuie să fie complet și incluziv.
Acesta trebuie să se bazeze pe evoluția tendințelor pozitive din relațiile dintre toate statele implicate. În caz contrar, poate duce la transferul problemelor existente în relațiile bilaterale ale statelor în formatul multilateral, ceea ce, la rândul său, poate duce la întreruperea atât a formatului multilateral, cât și a dialogului bilateral.
Experții armeni sunt sceptici cu privire la această inițiativă a președintelui turc. Politologul Alexander Iskandaryan este de părere că formatul „3+3” nu va fi implementat, reprezentând doar o încercare a Turciei de a se infiltra în sfera diplomatică a regiunii. În opinia sa, un format în care sunt prezente în același timp Georgia și Rusia, Iranul și Turcia, Armenia și Azerbaidjanul nu poate funcționa, adică nu poate fi un format de lucru real. În opinia sa, problemele cu care se confruntă Armenia au apărut după ce Turcia a intrat efectiv în regiune după cel de-al doilea război din Nagorno-Karabah, adică a devenit prezentă din punct de vedere politic în sectorul de securitate al Azerbaidjanului. Expertul notează:
„Turcia încearcă să se impună ca o țară care trebuie sau vrea să participe la problemele din regiune. Acest format nu este deloc nou. Se vorbește despre el de ani de zile, dacă nu chiar de decenii. În orice caz, el nu poate fi implementat. Asta nu înseamnă însă nu se va mai vorbi despre el și că nu se vor lansa informații în mod constant. Este posibil să se semneze niște declarații, niște acorduri etc., dar nu va deveni un format de lucru“.
„Acest program promite dezvoltare, siguranță și pace. Problema este însă următoarea: cu ce costuri va fi posibilă realizarea acestei păci? Acesta implică închiderea problemei Karabah și recunoașterea Arțahului în cadrul integrității teritoriale a Azerbaidjanului. Oare acest tip de dezvoltare nu implică și o extindere economică a Turciei în Armenia? Evident că da. Nu cred că acest program este în favoarea armenilor. Dorința Azerbaidjanului de a impune acest format îmi confirmă îndoielile.“
„Această inițiativă nu este în interesul Armeniei. Problema statutului Arțah nu a fost încă rezolvată. Este posibil să fie discutată în cadrul Grupului de la Minsk, iar această inițiativă a lui Erdogan, de fapt, intenționează să înlocuiască copreședinții Grupului de la Minsk. Să nu uităm că Turcia a încercat decenii la rând să devină copreședinte în Grupul de la Minsk, dar în zadar. Iar acum încearcă să ocolească Grupul de la Minsk. În plus, Turcia a luat în repetate rânduri inițiativa de a fi un mediator în afara cadrului Grupului de la Minsk, dar este evident că Armenia nu va accepta acest lucru, întrucât Turcia sprijină unilateral Azerbaidjanul“.
Ruben Safrastyan consideră că formatul 3+3 este unul dintre pașii prin care Turcia încearcă să își consolideze influența în Caucazul de Sud, iar acest lucru nu se poate face decât cu ajutorul Rusiei, ceea ce nu este în interesul acesteia din urmă.
Totodată, experții sunt siguri că este puțin probabil ca acest format să se transforme în realitate, întrucât Georgia și-a exprimat în mod clar dezacordul, iar fără Georgia, formatul 3+2 nu are sens. Turcia, Rusia și Iranul ar trebui astfel să devină mediatori între Armenia și Azerbaidjan, ceea ce a funcționat deja în cadrul Grupului de la Minsk. În plus, este clar că cooperarea între națiunile din Caucazul de Sud nu necesită neapărat acest format nou.
Există deja un exemplu în care Armenia și Azerbaidjanul au ajuns la un acord cu medierea Occidentului. În decembrie a avut loc o întâlnire la Bruxelles între președinții Nikol Pashinyan și Ilham Aliyev, găzduită de președintele Consiliului UE, Charles Michel. Potrivit lui Pashinyan, a fost restabilit acordul de redeschidere a căii ferate. Acesta a mai menționat și redeschiderea drumurilor dintre cele două țări.
Mesaje amestecate din partea guvernului georgian și motivele dezacordului față de acest format
Pe 10 decembrie a avut loc, la Moscova, prima reuniune din cadrul formatului 3+3. Chiar dacă Georgia nu a participat la reuniune, steagul acesteia a fost afișat, reprezentantul ministerului rus de externe declarând că ușa rămânea deschisă pentru Tbilisi. Motivul pentru care, în ciuda refuzului guvernului georgian de a se alătura formatului, inițiatorii, și anume Rusia și Turcia, și-au exprimat încă speranța că această țară s-ar putea răzgândi, poate fi găsit în mesajele contradictorii transmise de autoritățile georgiene.
Bunăoară, în decembrie 2020, președintele georgian Salome Zourabichvili a declarat că Georgia nu poate rămâne pasivă față de inițiativa platformei caucaziene. Administrația prezidențială a explicat ulterior că această declarație nu venit ca răspuns la inițiativă, ci a fost o sugestie venită din partea președintelui în vederea creării unei platforme caucaziene care are ca obiectiv pacea.
Iar în data de 7 octombrie 2021, ministrul georgian de externe, David Zalkaliani, a spus într-un interviu că „Georgia ar trebui să participe, măcar într-o anumită măsură, la platforma 3+3, pentru a nu-și pierde poziția în regiune, în ciuda faptului că va fi foarte dificil să coopereze cu Rusia”. El a mai adăugat că suveranitatea și integritatea teritorială a țării reprezintă o linie roșie, dar, având în vedere faptul că această linie roșie a fost deja încălcată de Rusia, chiar și cea mai mică idee în favoarea participării la acest format ar fi provocat reacții negative în mediile tradiționale și pe rețelele de socializare din partea cetățenilor georgieni, a experților, a opoziției și a prietenilor Georgiei din străinătate, ceea ce a determinat Ministerul Afacerilor Externe să dea explicații și să susțină că spusele miniștrilor au fost interpretate greșit și că Zalkaliani nu a declarat că Georgia va participa la acest format. Ministerul a reiterat că Georgia nu ia în considerare aderarea la platforma 3+3.
Ministerul rus al afacerilor externe a răspuns, la rândul său, la comentariul lui Zalkaliani. Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zakharova, a declarat că declarațiile Georgiei sunt contradictorii, mass-media rusă menționând frecvent comentariile făcute de miniștrii de externe georgieni care susțin că, până la urmă, Georgia ar putea lua în considerare aderarea la platformă.
Printre primii care au atras atenția asupra declarației ambigue a ministrului și au criticat-o s-a numărat Zurab Batashvili, cercetător la Fundația georgiană de Studii Strategice și Internaționale. Acesta consideră că observațiile ministrului de externe au fost o testare a apelor pentru a vedea cum va primi publicul georgian ideea de a lua în considerare aderarea la formatul 3+3.
„Întrucât reacția a fost evident negativă și s-a resimțit atât pe rețelele de socializare, cât și în presa tradițională, ministrul de externe a dat înapoi, spunând că jurnaliștii nu au înțeles sau că au înțeles greșit. Totuși ministrul a fost cât se poate de clar când a zis că da, nu vrem, dar nu ar trebui să reflectăm totuși la acest lucru? Ceea ce este, desigur, inacceptabil pentru Georgia.“ - a declarat Batiashvili.
Chiar dacă opinia publică generală este împotriva formatului, există totuși grupuri mai mici care își exprimă sprijinul față de inițiativă. Unul dintre susținătorii formatului 3+3 este Alt-info, o platformă asociată cu omul de afaceri georgian Levan Vasadze și cu noul său partid politic „ERI”, care are legături strânse cu unul dintre ideologii Kremlinului, Alexander Dugin. Fondatorii și gazdele Alt-Info s-au numărat printre organizatorii violențelor din 5 iulie de la Tbilisi, unde zeci de jurnaliști au fost atacați violent și răniți, iar un cameraman, Levan Lashkarava, a decedat. Recent, Alt-info și-a înființat propriul partid politic numit „Mișcarea Conservatoare”, declarându-se gata să înceapă un dialog și o cooperare directă cu Rusia. Chiar dacă Alt-Info a manifestat în mod regulat sentimente anti-turce și islamofobe, manifestându-și, în ultima vreme, îngrijorarea cu privire la perspectiva aderării Georgiei la NATO și afirmând în mod fals că aceasta ar presupune crearea de baze militare turcești în Georgia, când vine vorba de formatul 3+3, nu pare să fie deranjat de faptul că acesta a fost propus de președintele turc, mai mult, afirmând că Rusia va contrabalansa Turcia. Acest lucru amplifică suspiciunea unora că adevărata parte interesată în acest format este Rusia, care își dorește de mult timp un format regional care să excludă puterile occidentale și să includă Turcia și Iranul, cu care relațiile au devenit tot mai strânse și care se află, de asemenea, sub sancțiuni occidentale, reprezentând astfel potențiali aliați împotriva SUA și UE.
În timp ce opozanții formatului subliniază faptul că Rusia continuă să ocupe 20% din teritoriul georgian și să își consolideze frontierele și refuză să se alăture oricărei structuri din care face parte Rusia, dar nu și partenerii occidentali ai Georgiei, susținătorii formatului susțin că Georgia nu ar trebui să fie exclusă din negocierile regionale și din potențialele proiecte din domeniul transportului sau din alte proiecte economice care ar putea avea loc prin intermediul acestui format, întrucât ar putea fi exclusă din inițiative importante. Întrebarea care se pune aici este însă ce va câștiga Georgia de pe urma acestor proiecte și, chiar dacă se va lua decizia ca aceasta să se alăture proiectului, dacă opinia sa ar conta în fața marilor puteri și a intereselor acestora. O altă problemă este credibilitatea Rusiei, cunoscută pentru disprețul său total față de acorduri și pentru utilizarea tuturor instrumentelor economice de care dispune pentru a exercita presiuni în vederea atingerii propriilor obiective.
„Este inacceptabil ca Georgia să fie inclusă într-un astfel de proiect, indiferent de argumente. În primul rând, acest proiect propune o cooperare directă cu o țară ocupantă cu care este imposibil să ai o relație pe termen lung, deoarece nu îți recunoaște integritatea teritorială și crede că există trei state pe teritoriul tău. Totodată, noi nu avem relații diplomatice cu Rusia și chiar dacă acest lucru nu ar fi adevărat, partenerii noștri occidentali nu ar fi reprezentați în acest format, Georgia fiind lăsată singură cu Rusia”, susține Batiashvili.
După cum subliniază experții, Georgia se află deja în centrul mai multor proiecte economice și de infrastructură regională și poate continua să facă acest lucru fără a se alătura formatului 3+3. Batiashvili consideră că, chiar dacă această organizație va fi înființată, ea nu va fi funcțională din cauza tensiunilor dintre statele membre:
„Azerbaidjanul și Iranul au relații tensionate, Armenia nu are relații diplomatice cu Azerbaidjanul și cu Turcia. Am văzut cu toții ciocnirile militare recente dintre Armenia și Azerbaidjan. Nu este, așadar, clar, despre ce fel de cooperare economică pe termen lung putem discuta. Este vag ce include, care sunt obiectivele, structurile și instrumentele formatului 3+3, iar ei vor să ne implice în acest efort obscur.“
Amenințarea de a rămâne pe dinafară - cum ar trebui să răspundă Occidentul
Unul dintre primii care a criticat declarația ambiguă a guvernului georgian a fost fostul ambasador al SUA în Georgia, Ian Kelly. Ambasadorul Kelly a comentat cuvintele lui Zalkaliani, care a susținut că ar fi foarte greu să coopereze cu Rusia: „Foarte greu? Rusia v-a invadat și v-a ocupat. Prietenii dumneavoastră ar prefera să vă audă spunând ‘imposibil’ – a scris acesta pe Twitter.
De atunci, în regiune au avut loc mai multe vizite la nivel înalt a unor oficiali americani. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a vizitat Georgia în octombrie, semnând un memorandum privind un nou program în domeniul apărării și securității. Întrebat despre inițiativa 3+3, acesta a atras atenția asupra ocupației rusești și asupra necesității ca Rusia să respecte acordurile existente, în special acordul de încetare a focului din 2008, înainte de a discuta despre înființarea unor noi platforme.
În noiembrie, secretarul de stat adjunct Erika Olson, care supervizează politica pentru Europa de Sud și Caucaz, a vizitat trei țări din Caucazul de Sud. După întâlnire, ministrul georgian de externe a declarat că Statele Unite sunt interesate de crearea unei platforme pentru trei națiuni caucaziene, o platformă de dialog oferită de Georgia Armeniei și Azerbaidjanului. Acest lucru a fost considerat de unii ca fiind o încercare a SUA de a identifica noi formate pentru a contracara inițiativa 3+3.
Concluzie - Ce interese se află în spatele acestui format și ce ar putea însemna acesta pentru securitatea Caucazului de Sud?
Este clar că experții din toate cele trei țări din Caucazul de Sud recunosc în spatele acestui proiect interesele marilor puteri regionale, Turcia, Rusia și Iran. Ceea ce nu este clar sunt obiectivele concrete ale proiectului și ce beneficii ar putea avea acesta pentru națiunile din Caucazul de Sud. Totodată, este evident că proiectul este menit să marginalizeze puterea Occidentului, sporind influența Rusiei, Turciei și Iranului în regiune. Dorința acestor țări de a-și spori influența în regiune este clară, fie pentru a dovedi Occidentului că are alternative - ca în cazul Turciei, care a propus și a susținut proiectul, fie pentru a rămâne în politica mare și pentru a încerca să-și sporească influența având în vedere sancțiunile occidentale paralizante - ceea ce ar explica de ce Iranul a susținut acest proiect, dar și pentru a strânge laolaltă actorii autoritari din regiune, lăsând astfel Occidentul pe dinafară și pentru a-și consolida influența în regiune, acesta fiind probabil scopul Rusiei.
La ora actuală, atenția Occidentului este concentrată asupra situației de la granițele Ucrainei, unde Rusia își comasează echipamente și forțe militare, amenințând că invadează această țară dacă NATO nu declară că nu va accepta Ucraina și Georgia în rândurile sale. Ar trebui însă să fie clar că formatul 3+3 este încă un exemplu al regimurilor autoritare din regiune care încearcă să țină Occidentul la distanță și să împiedice existența unor democrații funcționale în regiune, care ar putea servi drept model de urmat și ar putea stârni mișcări democratice în propriile țări.
După cum subliniază experții, realizarea proiectului este pusă sub semnul întrebării, tensiunile dintre potențialele state membre crescând din când în când, iar perspectivele asupra ceea ce ar trebui să cuprindă proiectul fiind diferite de la o țară la alta, adesea contrazicându-se reciproc. În plus, experții locali și internaționali au mai arătat că cooperarea dintre cele trei state din Caucazul de Sud, Armenia, Azerbaidjan și Georgia, este posibilă și fără implicarea puterilor regionale care au propriile interese economice sau de securitate și care nu ar face decât să complice problemele de comunicare preexistente.
