Relațiile dintre Georgia și Abhazia și „Sindromul conflictului prelungit"
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Unprejudiced” cu sprijinul Programului Parteneriatului Estic și al Ministerului Federal de Externe al Germaniei în toamna anului 2022.
Autoare: Ana Kikaleishvili
Au trecut 30 de ani de la începutul conflictelor armate din Georgia. Niciuna dintre părțile implicate în conflict nu și-a atins scopul. Cu toate acestea, pagubele colaterale create de acest conflict continuă să aibă un efect negativ asupra ambelor părți. În acest moment, 264 015 de persoane sunt clasificate ca persoane strămutate în interiorul țării (IDP), potrivit Agenției pentru Ecomigranți și Mijloace de Trai din Georgia. Etnicii abhazi, care reprezintă puțin peste 100.000 de persoane din populația acestei entități, sunt îngrijorați de faptul că vor deveni excesiv de dependenți de Moscova la nivel economic, politic și cultural sau, cu alte cuvinte, că vor fi asimilați. Statutul internațional al Abhaziei este încă în discuție. Nu există nicio probabilitate de aderare la un stat membru al UE sau de recunoaștere internațională semnificativă în viitorul imediat și doar trei națiuni - inclusiv Rusia - o consideră independentă de Georgia. Dezacordurile au modelat perspectivele contemporane asupra exercitării autorității care afectează demografia, limba, accesul la resurse și reprezentarea politică. 30 de ani reprezintă un interval de timp mai mult decât suficient pentru a reflecta asupra trecutului și a analiza dacă scenariul actual trebuie să se schimbe.
Ilona și Liana reprezintă generații diferite (numele au fost schimbate la cererea lor - pentru siguranța lor și a membrilor famililor lor). Ambele s-au născut în Abhazia, deși Ilona s-a născut acolo după război - are în jur de 20 de ani, în timp ce Liana era deja căsătorită cu un bărbat din Mingrelia și locuia în Mingrelia în timpul războiului. Aceste două persoane au perspective diferite cu privire la relația dintre abhazi și georgieni. Este important de remarcat faptul că unul dintre părinții lor este mingrelian, ceea ce nu este neobișnuit în Abhazia. Mingrelienii sunt un grup subetnic al georgienilor, care vorbesc limba mingreliană. În afară de mingreliană, aproape toți mingrelienii vorbesc limba lor națională - georgiana.
Provinciile istorice ale Georgiei
Abhazii și Mingrelienii erau foarte apropiați, își amintește Liana. Mama mea era abhază, iar tatăl meu era mingrelian. Am mers la o școală abhază, dar tata a vrut ca acasă să vorbim limba mingreliană.
Între oamenii obișnuiți, cum ar fi georgienii și abhazii, exista încă o legătură strânsă, după cum indică numărul de căsătorii mixte cele mai multe între abhazi și georgieni în Abhazia multietnică, afirmă Giorgi Anchabadze, un istoric georgian de origine abhază.
Abhazii nu îi consideră pe mingrelieni ca fiind georgieni și ar dori să îi vadă ca pe o națiune neostilă, în timp ce georgienii afirmă că aceștia sunt georgieni, spune George Hewitt, expert în limbi caucaziene.
Se pare că și liderii comunității din Gali (unitatea administrativă a Abhaziei, care are o populație majoritar georgiană (Mingreliană) (98,21% din populația totală la recensământul din 2011)) preferă, se pare, să fie numiți "georgieni", ceea ce îngreunează situația lor în Abhazia.
În timpul războiului, mai mulți membri ai familiei mele au fugit în Mingrelia, spune Liana. Nu le-a plăcut climatul politic din Abhazia, unde trebuia să îl accepți pentru a rămâne. Ei nu au făcut-o, așa că au plecat. Părinții mei și unul dintre frații mei au rămas. Ei se considerau abhazi. Tatăl meu chiar a trebuit să declare că îl considera pe unul dintre fiii săi pierdut, deoarece a trecut de partea georgienilor. Oamenii se gândesc doar la ei, să știți. A încercat să își salveze familia și să le asigure siguranța.
Liana s-a confruntat cu cele mai dureroase experiențe în timpul războiului. Este perioada din istoria familiei sale în care au fost nevoiți să lupte pentru „politicile" lor. Unul dintre frații mei a luptat de partea georgiană, iar celălalt a luptat de partea abhază. Nu exista altă opțiune. După război, mama mea nu-i mai suporta pe georgieni, iar abhazii s-au transformat în radicali care nu-i voiau pe mingrelieni.
Podul Enguri, care desparte Abhazia de Georgia
Naționalism abhazian și georgian în conflict
Sunt abhază și sunt mândră de asta, spune Ilona. Avem limba noastră, propria noastră istorie. Cu siguranță această istorie aparține și Georgiei, dar vrem să fim independenți. Înțeleg că mulți oameni și-au pierdut casele, dar acum suntem independenți. Problema dintre Georgia și Abhazia este că georgienii nu vor niciodată să accepte acest lucru - acum suntem diferiți. Poate că vom avea o relație după ce veți realiza acest lucru.
Abhazia postbelică se afla în incertitudine, își amintește Guram Gumba, istoric și politician din Abhazia. Se pare că păstrarea integrității etnice și a identității culturale este principala motivație care îi stimulează pe abhazi să construiască un stat independent.
Naționalismul abhazian este în conflict cu proiectul național georgian din cauza originii sale etnice. Potrivit lui Gia Nodia, un analist politic georgian, există cel puțin două tipuri de naționalism în Georgia. Există un naționalism politic, civil, pro-occidental, al cărui obiectiv principal este independența și suveranitatea. Acesta consideră Rusia ca fiind principala sursă de amenințare. Cu toate acestea, există un alt tip de naționalism, de natură mai mult etnoculturală, care este preocupat de păstrarea identității culturale.
Ei își amintesc de cei care au murit în război, ca și noi, spune Liana, în timp ce niciuna dintre părți nu este conștientă de pierderile celeilalte. Populația trăiește cu amintirile războiului.
Drept urmare, atunci când sunt luate în considerare evenimentele istorice, legăturile georgiene sunt fie demonizate, fie ignorate. Pe de altă parte, discursul georgian îi romantizează pe abhazi și pe osețienii din sud ca fiind „frați și surori", în timp ce îi demonizează ca fiind „nerecunoscători" și „proxeneți", după cum se afirmă în proiectul CARNEGIE EUROPE „The Future of Georgia". În timp ce Tbilisi subliniază influența forțelor de ocupație rusești și controlul politic de facto al acestora, care sunt staționate ilegal în ambele teritorii, abhazii și oseții prezintă unitățile militare rusești staționate în regiunile Sukhumi și Tskhinvali drept o garanție a propriei lor securități.
Dacă avem pe bună dreptate sentimentul că suntem victime ale agresiunii rusești și căutăm solidaritate, ce putem face cu ceea ce cred abhazienii? Vor dispărea de la sine aceste impresii? afirmă Paata Zakareishvili, un politolog georgian.
Pe lângă pozițiile Georgiei și ale lumii, potrivit lui Zakareishvili, există și alți factori care împiedică realizarea deplină a proiectului abhazian: a) interesele geopolitice ale Rusiei la Marea Neagră, care implică un control total asupra Abhaziei și exclud adevărata suveranitate a acesteia; b) perspectivele diferite ale diferitelor grupuri etnice abhaziene asupra proiectului. Majoritatea etnicilor abhazi au stabilit obiectivul de a obține independența recunoscută universal. Etnicii ruși și armeni care locuiesc în Abhazia nu își pot imagina securitatea și bunăstarea fără coexistența cu Rusia, la fel cum georgienii rămași în teritoriu nu își pot imagina viitorul fără Georgia.
Potrivit unui sondaj realizat în 2016 de agenția de știri cehă „Medium Orient", aproximativ jumătate din populația Abhaziei (45,2%) este în favoarea menținerii independenței republicii, în timp ce o treime este în favoarea unirii cu Rusia.
O fereastră către lume prin intermediul Rusiei
Prezența Rusiei în Abhazia este invizibilă, explică istoricul abhazian Guram Gumba, deși este omniprezentă în politica internă, ca să nu mai vorbim de politica externă. Orice decizie politică în Abhazia este luată prin prisma intereselor rusești.
Mulți abhaziani îi justifică pe ruși în războiul dintre Rusia și Ucraina, susține Liana. Ei nu știu ce se întâmplă. Sora mea, care locuiește în Abhazia, este și ea de aceeași părere. Îi spun la telefon să asculte ce se întâmplă în Ucraina. Totul este o minciună, spune ea. Nu pot dovedi nimic, ei nu arată ceea ce vedem noi, iar eu nu vreau să o pierd pe sora mea din cauza acestei dispute.
Doar prin Rusia avem acces la lumea exterioară, spune Gumba. Acest lucru oferă Rusiei șansa de a-și urmări propria politică în Abhazia, folosind vasta gamă de tactici și tehnologii de influență pe care le are la dispoziție.
Deoarece Rusia este principalul furnizor de resurse al Abhaziei, acest lucru influențează, fără îndoială, politica actuală. Potrivit lui Gumba, politicile sunt adesea aplicate împotriva interesului sau consensului național pentru a fi, în schimb, în conformitate cu cererile și așteptările instituțiilor economice și financiare rusești.
În septembrie, un grup de tineri abhazi a organizat o procesiune pașnică care se opunea transferului de proprietate a dacei de stat Pitsunda. În ianuarie 2022, conform unui acord secret la care au ajuns autoritățile abhaze și ruse, reședința guvernamentală „Pitsunda" va fi transferată în proprietatea Federației Ruse. Într-un comunicat de presă, grupul inițiator a declarat că singura sursă de putere în Abhazia este poporul său și a îndemnat reprezentanții legali să ia decizii importante în interesul poporului abhaz.
© Telegram channel Respublica
Războiul ruso-ucrainean și sancțiunile impuse Rusiei reprezintă numeroase obstacole pentru Abhazia. Inal Khashig, un jurnalist abhazian, susține pe canalul telegrafic „Respublica" că a participat la o dezbatere privată în cadrul administrației președintelui în septembrie. Conferința a avut ca temă deschiderea frontierei cu Georgia, ceea ce implică ridicarea decretului președintelui Bagapsh din 2008 care interzicea transportul de mărfuri prin frontiera georgiano-abhază. Este absurd să privim cum banii se îndepărtează de noi. Când Rusia este sancționată de UE, Turcia devine unul dintre principalele noduri de transport, cel puțin în regiunea noastră. Acest lucru ne va permite să acceptăm în mod unilateral diverse încărcături de tranzit din Armenia și Turcia. Acest lucru este valabil și pentru diverse mărfuri din Georgia. Ne vom strădui să ne construim sistemul de transport fără acest tranzit, scrie Khashig.
Creșterea bruscă a tarifelor de zbor a exacerbat provocările cauzate de conflictul ruso-ucrainean. Transportul terestru prin Georgia este cea mai convenabilă și mai rentabilă modalitate pentru abhazieni de a se conecta cu diaspora abhază din Turcia. Acesta este unul dintre motivele pentru care se ia în considerare eliminarea restricțiilor de la punctul de control Enguri.
Tengiz Dzhopua, o personalitate publică din Abhazia, consideră că politica și economia ar trebui să fie separate ori de câte ori este posibil. Suntem forțați, dacă nu chiar constrânși, să folosim orice modalitate de a ne spori interacțiunea cu lumea exterioară. Ne aflăm într-o situație economică foarte dificilă. Trebuie să găsim oportunități suplimentare pentru a dezvolta piața internă.
„Sindromul conflictului prelungit"
Potrivit inițiativei CARNEGIE EUROPE „Viitorul Georgiei", narațiunile radicale produc incertitudine socială și neîncredere în procesul de consolidare a păcii. Absența unei analize critice și a unei reflecții asupra narațiunilor dominante reduce șansele de succes. Între timp, stereotipurile țin prinse în capcană atât societatea georgiană, cât și pe cea abhază: se creează un mediu în care orice georgian care încearcă să conteste narațiunile și stereotipurile dominante riscă să fie etichetat drept „trădător" și „agent al Rusiei". Chiar și o încercare de a analiza critic conflictele și istoria recentă este inacceptabilă.
Sondajul CRRC a arătat că integritatea teritorială este chiar mai esențială pentru georgieni decât apartenența la NATO și UE. Prin urmare, orice decizie luată de Tbilisi cu privire la conflicte este luată în acest context. Orice efort de a modifica vocabularul sau narațiunile acceptate este considerat un pericol pentru interesele naționale ale Georgiei.
NATO și EU sau Abhazia și Osetia de Sud?
În raportul său din 2021, OSCE descrie circumstanțele din Abhazia, alături de cele din Transnistria, Osetia de Sud și Nagorno-Karabah, ca fiind un „sindrom de conflict prelungit", caracterizat prin acceptarea colectivă a caracterului dificil de rezolvat al conflictului.
Rolul presei a apărut ca unul dintre cele mai importante aspecte în conflictul georgiano-abhazian. Din cauza faptului că georgienii au oportunități limitate de a interacționa cu abhazii, discursul orientat spre conflict din presă încurajează narațiunile radicale, după cum arată proiectul CARNEGIE EUROPE. De asemenea, modul de abordare a difuzării știrilor are un impact uriaș asupra modelării percepției publice referitoare la aceste evenimente.
Va fi o provocare să se schimbe radical retorica, deoarece acest lucru va declanșa proteste în ambele comunități. Dar, potrivit Natia Chankvetadze, cercetător în domeniul păcii și conflictelor, sectorul neguvernamental joacă un rol enorm, deoarece experții și acesta reprezintă cele mai valoroase resurse. Cercetătoarea susține că este nevoie de o activitate mai coordonată și de un acord intern.
George Hewitt, profesor de limbi caucaziene, afirmă că georgienii și abhazienii sunt capabili să interacționeze eficient atunci când se află în națiunile occidentale: S-ar putea spune chiar că, la nivel personal, ei devin prieteni. În opinia mea, este important ca astfel de negocieri să aibă loc la acest nivel.
Un sondaj realizat în aprilie 2020 în cadrul proiectului CARNEGIE EUROPE „Viitorul Georgiei" a constatat că 69,7 % dintre participanții georgieni erau în favoarea începerii unei comunicări directe între guvernul lor și autoritățile de facto din Abhazia.
Odată am întâlnit o femeie din Abhazia în spital, povestește Liana. Abhazii din Georgia au acces la asistență medicală gratuită. Când am vorbit cu ea în abhază, era foarte bucuroasă. Și-a sunat o rudă din Abhazia și a spus: „Uite, în Georgia, mi se vorbește în abhaziană. Credeam că georgienii sunt mâncători de oameni, dar acum văd cu câtă căldură ne primesc".
Este fără speranță să ținem societățile georgiene, abhaziene și osetiene captive în stereotipuri, legende și iluzii, spune Paata Zakareishvili. Proactivitatea este cheia gestionării conflictelor, nu putem aștepta ca Rusia să pună capăt ocupației și agresiunii sale. Subiectul cel mai des discutat este "de-ocuparea", care este crucială, dar nu decisivă. Societatea georgiană are o problemă prin faptul că nu își conștientizează partea sa de responsabilitate. Este nevoie doar de câteva schimbări publice care să se întâmple în Abhazia sau Osetia de Sud pentru ca noi să avem iluzia și speranța că poate ne vor vedea acum, că poate suntem oamenii potriviți pe calea corectă. Nu avem sentimentul că și noi ar trebui să schimbăm ceea ce simțim față de ei.
„Priviți acordul în interesul poporului abhaz“ – septembrie 2022
