Nivelurile A1–C2
Cursuri și examene de limba germană

Cursurile noastre de germană se bazează pe nivelurile Cadrului european comun de referință pentru limbi.

Utilizator elementar

A1

  • Poate să înţeleagă şi să utilizeze expresii familiare şi cotidiene, precum şi enunţuri foarte simple care vizează satisfacerea nevoilor concrete.
  • Poate să se prezinte sau să prezinte pe cineva, poate să formuleze şi să răspundă la întrebări referitoare la detalii despre persoane, ca de exemplu: unde locuiesc, ce alte persoane cunosc, ce lucruri le aparţin etc.
  • Poate să comunice, într-un mod simplu, dacă interlocutorul vorbeşte rar şi clar şi este cooperant.

A2

  • Poate să înţeleagă fraze izolate şi expresii frecvent utilizate în domenii de interes nemijlocit (de exemplu, informaţii legate de persoană şi familie, cumpărături, zona unde locuieşte, activitatea profesională).
  • Poate să comunice în situaţii simple şi obişnuite, care presupun un schimb de informaţii simplu şi direct referitor la subiecte familiare şi uzuale.
  • Poate să descrie, cu mijloace simple, formaţia sa profesională, mediul său înconjurător apropiat şi să evoce subiecte care corespund nevoilor sale imediate.

Utilizator independent

B1

  • Poate să înţeleagă elementele esenţiale când este utilizat un limbaj standard clar pe teme familiare legate de muncă, şcoală, petrecerea timpului liber etc.
  • Poate să facă faţă în majoritatea situaţiilor survenite în timpul unei călătorii într-o regiune unde este vorbită limba respectivă.
  • Poate să se exprime simplu, coerent pe teme familiare şi din propriile domenii de interes.
  • Poate să relateze un eveniment sau o experienţă, să descrie un vis, o speranţă sau un obiectiv şi să expună, pe scurt, argumente sau explicaţii cu privire la un plan sau la o opinie.

B2

  • Poate să înţeleagă ideile principale din texte complexe pe teme concrete sau abstracte; înţelege şi discuţii de specialitate în propriul domeniul de activitate.
  • Poate să comunice cu un anumit grad de spontaneitate şi de fluenţă, astfel încât conversaţia cu un locutor nativ să nu presupună efort pentru nici unul dintre interlocutori.
  • Poate să se exprime clar şi detaliat asupra unei game largi de subiecte, poate să-şi expună opinia asupra unui subiect de actualitate, prezentând avantajele şi inconvenientele diferitelor posibilităţi.

Utilizator experimentat

C1

  • Poate să înţeleagă o gamă largă de texte lungi şi complicate şi să sesizeze semnificaţiile implicite.
  • Poate să se exprime spontan şi fluent, fără a fi obligat frecvent să-şi caute cuvintele.
  • Poate să utilizeze limba în mod eficient şi flexibil atât în viaţa socială sau profesională, cât şi în cadrul şcolar sau academic.
  • Poate să se exprime pe teme complexe într-un mod clar, structurat şi pe larg, utilizând diferite mijloace de organizare, de structurare şi de coeziune a discursului.

C2

  • Poate să înţeleagă, practic fără efort, tot ceea ce citeşte sau aude.
  • Poate să reconstituie anumite fapte din surse scrise sau orale, rezumându-le în mod coerent cu argumente şi explicaţii adecvate.
  • Poate să se exprime spontan, foarte fluent şi să exprime cu precizie nuanţe fine de sens legate de subiecte complexe.

Învață germană

Învață germană  la Goethe-Institut. Cu profesori calificați și metode moderne de predare, suntem partenerul dumneavoastră de încredere pentru învățarea cu succes a limbii germane.

Examene de germană A1-C2

Aveți nevoie de un certificat recunoscut la nivel internațional care să ateste cunoștințele dumneavoastră de limba germană? Oferim examene de limba germană la toate nivelurile, de la A1 la C2.