EXPLORE FESTIVAL #12 - performances & workshops

Bild explore festival

Lu, 25.09.2017 -
Jo, 28.09.2017

WASP - Working Art Space & Production 67-93 Ion Minulescu Street. Bucharest, RO

În cadrul Festivalului eXplore, Inge Koks și Sergiu Matis, doi artiști rezidenți în Germania, vor participa la diferite evenimente.

Între 26 și 28.9. cei doi artiști vor modera un seminar în cadrul proiectului „Life Long Burning“, în care se va discuta deschis despre scena locală și despre despre contexte europene diferite pornind de la practici de lucru, metode de productie artistică, și strategii de diseminare/ difuzare a creațiilor.

Sergiu Matis va conduce de asemenea un workshop în cadrul GROWASP, pornind de la o practică performativă dezvoltată de el în ultimii ani, visible thinking body - VTB.

Detalii suplimentare puteți găsi pe pagina de web a festivalului: www.exploredancefestival.ro

Inge Koks a studiat antropologia culturală, iar în 1998 a început să lucreze în domeniul artelor, concentrându-se pe performance și dans contemporan. Locuiește și lucrează în Amsterdam și Berlin. A lucrat, printre altele, ca coordonator de proiecte la Festivalul de dans contemporan Springdance și la Festivalul Tanz-Reenactment Festival cover#2, și ca manager artistic pentru Ivana Müller, Nicole Beutler și Paz Rojo. A fost curatoarea festivalului Tanztage Berlin în 2006 și 2007.
 
Sergiu Matis, născut la Cluj-Napoca, a studiat dansul la Liceul de Coregrafie din 1991-2000 la Cluj și apoi târziu la Akademie der Tanzes Mannheim ca bursier al fundației Tanzstiftung Birgit Keil. Și-a început cariera ca dansator la Tanztheater din Nürnberg, iar din 2008 locuiește la Berlin, unde a absolvit masteratul Solo / Dance / Authoring (SODA) la HZT Berlin.

Performance-ul său Neverendings, va fi prezentat pe 25.09. la Teatrul Național București. Într-un Berlin sovietic, la centenarului Revoluției din Octombrie, un număr de oameni selectați ai orașului sunt invitați să întâlnească cinci tovarăși speciali. Ei vor comemora acest moment din istorie prin coruri și dansuri. A venit momentul să fie planificați următorii 100 de ani ai acestei revoluții perpetue. Trupurile maselor sunt structurate coregrafic în reverii colective către o lume mai bună.
 

Înapoi